Mă străduiesc din răsputeri să-mi păstrez optimismul şi sper să reuşesc în continuare să-mi fac meseria la fel de bine ca şi până acum. Dar, cu fiecare zi care trece, sunt tot mai dezamăgit. Îmi este din ce în ce mai greu să înţeleg ce se întâmplă cu tinerii de astăzi. De multe ori ajung să le fac bine cu forţa. Nu pot să înţeleg faptul că nu vor să meargă în număr mare în excursii gratuite, la teatru sau să participe la întâlniri cu mari personalităţi ale vieţii artistice, literare, sportive. Întotdeauna, majoritatea elevilor mei are altceva mai interesant, zic ei, de făcut atunci când eu le propun, aşa cum consider eu, lucruri extraordinare. Uneori îmi pierd speranţa că ţara aceasta are viitor. S-a ajuns ca valorile adevărate să nu fie cunoscute, să fie renegate şi uitate. Acest lucru mă doare şi mă ambiţionează. Dar posibilităţile mele sunt, totuşi, limitate.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
Da,sunt absolut de acord.Am incetat demult sa mai fac bine cu forta...
Ma refer doar la partea culturala.... provine din familie. Daca parintii sunt total dezinteresati de aspectul cultural al vietii, daca nu i-au dus vreodata la teatru, copiii vor fi la fel; iar scoala, mai ales dupa o anumita varsta, nu poate suplini educatia de acasa. Copiii, in mare majoritate, vor fi la fel ca si parintii lor. Si asa moare speranta intr-o Romanie mai buna.
Trimiteți un comentariu