joi, 9 iunie 2011

Oare tinerii noştri mai merg la teatru?

      Când eram student, deşi învăţam foarte mult (studiam la două facultăţi umaniste în acelaşi timp), îmi făceam timp să merg des la teatru. Ajunsesem să văd toate spectacolele dintr-o stagiune la Teatrul ,,Nottara'', Teatrul Mic, Teatrul ,,Constantin Tănase'', dar mergeam şi la Teatrul ,,Bulandra'', Teatrul ,,Odeon''. Nu ştiu cum s-a făcut, dar atunci nu am mers niciodată la Teatrul Naţional şi Teatrul de Comedie. După ce mi-am întemeiat o familie, mi-am făcut casă, m-am luat cu grijile şi am ajuns din ce în ce mai rar la teatru. În ultimii 2 ani, cam de când Alinuţa mea a împlinit 4 ani, am mers la Teatrul Tănase cam o dată la 2 luni. Deşi este mică, fetiţa mea iubeşte scena, artiştii, trăieşte spectacolul, aplaudă până o dor palmele. De curând, am fost împreună cu ea şi la Teatrul Naţional la ,,Comedia Norilor''. Nu ştiu cât de mult a înţeles ea din piesă, dar a fost foarte atentă şi a aplaudat mult. Cred că aşa ar trebui să procedăm noi, părinţii. Să-i obişnuim de mici pe copii să practice sportul şi să iubească artele.
      Sunt profesor şi ştiu că mulţi dintre elevi au părinţi fără posibilităţi financiare şi, de aceea, nu îşi permit să îi trimită la teatru. Este datoria noastră a dascălilor să-i ajutăm pe copii şi de aceea, ocazional, voi procura pentru elevi bilete gratuite la teatru. Sunt sigur că până la urmă vor merge la teatru şi pe banii lor, strânşi din economii.

4 comentarii:

Adrian spunea...

Nu sunt credul din fire dar cred ca ceea ce scrieti pe blog este adevarat, va caracterizeaza. Daca veti putea face ceva si pentru a-i indruma si ajuta pe elevi spre salile de teatru ar fi un lucru excelent. Felicitari!

Daniel Mălăelea spunea...

Adrian, nu este foarte greu sa-i trimitem pe elevi la teatru. Eu am preluat ideea de a oferi bilete gratuite la teatru de la prietena mea, deputatul liberal Alina Gorghiu. Ea obisnuieste sa procedeze asa. Am incercat si eu si am reusit sa intru in legatura cu directorii teatrelor bucurestene. Macar o data pe luna voi obtine bilete gratuite pentru elevi. Duminica, 12 iulie, 20 de elevi din Colegiul Tehnic Media vor merge gratuit la Teatrul National Bucuresti. De ce le ofer elevilor excursii gratuite, bilete la teatru gratuite,intalniri cu personalitati? Pentru ca imi pasa.

Nicu spunea...

Dar de ce gratuite?
Biletele de teatru nu-s asa scumpe.
Multi cheltuiesc mult mai multi bani prin cluburi iar dumneata le oferi gratuitati.
Nu-s de acord cu niciun fel de gratuitate,aste-s chestii din comunism care din pacate persista.
Se invata cu gratuitati si la un moment dat spun ca li se cuvine sa li se dea...

Daniel Mălăelea spunea...

Sunt copii si unii chiar nu au posibilitati financiare.