joi, 16 iunie 2011

Eu v-am auzit, domnule profesor Gruia Cojocaru, dar nu sunt de acord cu dv!

        În ultimul număr al ,,Tribunei Învăţământului'', domnul profesor Gruia Cojocaru a publicat textul ,,Stupizenii în acordarea gradaţiilor de merit'' în finalul căruia adresează întrebarea ,,Mă aude cineva?''. Am citit cu atenţie textul şi pot să spun că nu sunt de acord cu nimic din ceea ce scrie dânsul. Mi se pare că sunt doar nemulţumirile unui om care nu a primit gradaţie de merit în acest an. Şi eu m-am situat iniţial sub linia celor admişi la specialitatea istorie, al doilea sub linie, şi, din mândrie, nici măcar nu am vrut sa fac contestaţie. M-au convins să fac contestaţie prietenii, un profesor metodist şi doi lideri de sindicat, care cunoşteau activitatea mea didactică, metodică, ştiinţifică. Contestaţia mea a fost admisă şi mi-am păstrat gradaţia de merit pe care am avut-o în ultimii 4 ani. Chiar dacă nu aş fi reuşit să o păstrez, tot nu aş fi fost de acord cu ideile exprimate de domnul profesor Cojocaru.
          Domnul profesor spune printre altele ,,...De ce să nu anulăm, prin legislaţie, acest spor salarial, iar banii rezultaţi să-i introducem în salariul de bază al fiecărui cadru didactic din învăţământ, ceea ce ar conduce la o creştere salarială globală de circa 4%? Măsură comunistă, care nu stimulează valoarea! ar urla unii. Nu! ar spune 84% dintre noi...''
         Nu, domnule profesor Gruia Cojocaru, gradaţia de merit nu trebuie anulată doar pentru că dv nu aţi reuşit la concursul de anul acesta. Gradaţia de merit a rămas singurul premiu care se mai acordă dascălilor şi chiar dacă acest concurs nu este 100% corect, chiar dacă mai sunt şi lucruri greu de explicat, totuşi dascălii valoroşi reuşesc să o obţină. Nu sunt absolut deloc de acord ca în locul gradaţiei de merit să se mărească tuturor dascălilor salariul cu 4%. Ştiţi la fel de bine ca şi mine că sunt o mulţime de colegi de breaslă şi chiar de cancelarie care nu numai că nu desfăşoară niciun fel de activitate extracuuriculară cu elevii sau alte activităţi metodice sau ştiinţifice, dar nici măcar orele de predare nu şi le fac. Dacă ar fi după mine, eu  le-aş lua acestora  4% din salariu şi aş mări salariile doar celor care, fără să desfăşoare activităţi suplimentare, măcar  îşi fac datoria faţă de elevi.

4 comentarii:

Anonim spunea...

sunt tot bugetar,dar eu n-am auzit de asa ceva in alte domenii,eu stiu ca suma in procente a tuturor sporurilor in educatie,nu poate depasii 30%,cum se poate ca aceasta porcarie sa reprezinte 25% DIN SALAR/4ANI,!!!?STIU CA CEI CU VECHIME BAGA LA BUZUNAR,CHIAR SI1000-1500 RONI/LUNA IN URMA ACESTOR PREMII,CARE HAI SA FIM SERIOSI,SE PRIMESC CONTRA COST!!!TOATA LUMEA STIE!!!UN TANAR ABSOLVENT ABIA CA SE APROPIE DE 1000RONI/LUNA SI ATUNCI NE PLANGEM CA NU PREA AVEM OAMENI BINE PREGATITI,CARE SA SE ANGAJEZE,IN SISTEM,pt.acesti bani sa stiti ca doar pleava,absolventilor de facultate se indreapta spre educatie...rushine celor care sustin aceasta mita,ca altfel nu-i pot spune...sau coruptie!!!

Daniel Mălăelea spunea...

Gresiti! Cel mai mare salariu din invatamant nu depaseste 2000 de lei. Deci, gradatia de merit inseamna doar 500 de lei in plus si nu 1000-1500, cum spuneti dv. In toate domeniile bugetare exista prime, premii, stimulente, tichete de masa. In invatamant a ramas doar gradatia de merit pe care o primesc doar 16% dintre cei 250.000 de dascali. Eu primesc 350 lei in plus pentru ca am gradatie de merit. Ca sa o obtin am muncit mult atat la catedra, cat si in afara ei si nu am platit nimic nimanui.

Anonim spunea...

Sincer, pareti frustrat domnule Cojocaru.
Va recomand cu caldura rubrica "Sfatul medicului"...

costel t spunea...

sincer eu am ramas impresionant d cojocaru.succes.