Grilele de salarizare negociate de reprezentanţii ministerelor cu membrii comisiei de elaborare a proiectului legii salarizării unice arată că magistraţii vor primi cele mai mari lefuri dintre bugetarii „de rând” (excluzându-i pe demnitari), secondaţi de cadrele militare şi de Poliţie. Cenuşăreasa salarizării va rămâne tot Educaţia. Astfel, judecătorii şi procurorii vor avea indemnizaţii pornind de la 5.310 lei brut (judecătorul de judecătorie şi procurorul de la parchetul de pe lângă judecătorie) şi ajungând la 9.000 de lei (preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie). La acestea se vor putea adăuga sporuri de până la 30 de procente din indemnizaţie. În Armată şi Poliţie se va porni de la 2.280 de lei (agenţi de politie debutanţi şi soldaţi), ajungând la 8.190 de lei (şeful de stat major al Armatei, amiralul şi chestorul general al Poliţiei). În schimb, învăţătorul debutant va primi cel mult 2.100 de lei, salariul maxim din Învăţământ –al profesorului universitar- fiind de 7.800 de lei. Toate aceste cifre sunt doar orientative, Valentin Mocanu, secretar de stat în Ministerul Muncii, anunţând că: „Grilele convenite acum se vor modifica, probabil, săptămâna viitoare, după ce se va înţelege că aplicarea lor practică s-ar putea face doar în 20 de ani sau mai mult, de acum înainte”(www.gandul.info)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
5 comentarii:
D-le profesor
Salariile de pe aceasta grila ar putea fi platite doar in conditii de boom economic.Romania se afla in prabusire dpdv economic,situatia este foarte grava.Va fi somaj,e posibil ca pensiile si salariile sa se micsoreze.Cred ca 3-4 ani va fi f.greu.
Probabil ca o sa iesim noi la pensie pana sa se si aplice efectiv legea asta unica.
Si daca se va aplica, noi vom avea tot cele mai mici salarii.E dureroasa constatarea ca noi suntem tratati cu la fel de putina consideratie.
Daaa....vom fi iarasi ce am fost !! vom fi respectati , nu vom mai traii doar cu covrigi, nu ne vom mai cumpara haine doar de la second hand, nu se vor mai uita elevii cu mila la noi, ne vom permite un concediu si nu vom fi nevoiti sa organizam excursii ca sa mai plecam si noi ...etc etc etc ce bine o sa fie!! ....numai ca asta se va intampla...nu chiar acuma ! :)) peste vreo 15-20 ani...cine mai apuca vremurile alea....ce mai conteaza 20 ani intr o viata de om...de gandac de fapt,de molie ....cam asta suntem
Nu organizam excursii doar ca sa mai plecam si noi, ci pentru ca si ei sa mai plece de acasa. Parintii, in majoritatea cazurilor, nu au timp de copiii lor. Mie imi pare rau ca nu am timpul necsar pentru a organiza toate excursiile pe care le solicita elevii mei. In ultima luna de scoala am incercat sa gasesc timpul necesar pentru o excursie la Busteni, dar nu l-am gasit.
Trimiteți un comentariu