Noul val de schimbări şi-a făcut primele efecte vineri, când aproximativ treizeci de profesori au pichetat sediul ISMB cerând lămuriri în privinţa schimbării inspectorului Sectorului 1, Lucia Damian. Deşi, Luana Grigore, noul inspector, este singurul dintre cei schimbaţi care nu e membru PDL, decizia i-a nemulţumit pe dascăli întrucât, spun aceştia, nu îndeplineşte condiţiile necesare pentru respectiva funcţie, fiind la bază educator.
"Ieri, în jurul prânzului, am fost anunţaţi că doamna inspector Damian a fost înlocuită cu doamna Grigore. Nu ni s-a dat nici un fel de explicaţii, mai ales că treburile în sector mergeau foarte bine. Se pare că politicul afectează foarte tare şi învăţământul", ne-a spus Roxana Dobre, institutor la Şcoala numărul 152. Profesorii nu s-au lăsat până nu au fost primiţi la discuţii de către Cristian Alexandrescu, căruia i-au solicitat lămuriri. La finalul întâlnirii nu erau însă convinşi de argumentele inspectorului general, preşedintele Sindicatului Învăţământului Preuniversitar Sector 1, Sorin Dragne, avertizând că protestele ar putea continua în şcoli: "La ora actuală a fost schimbată o certitudine cu o doamnă educatoare de la Grădiniţa numărul 206. Nu discutăm dacă avem sau nu încredere în dumneaei, dar să vedem CV-ul. Din punctul nostru de vedere avem bănuiala că nu va putea face faţă acestei activităţi. Ne e teamă că noul şef nu merită sectorul pe care îl are. Oamenii sunt speriaţi pentru că ne e teamă să nu se declanşeze principiul dominoului: să urmeze directorii de şcoli. Domnul inspector Alexandrescu ne-a asigurat că nu vor fi înlocuiţi decât directorii numiţi în urma unor abuzuri. De ce natură sunt acele abuzuri nu ştim".
De cealaltă parte, inspectoratul rămâne pe poziţii, Marian Banu, purtătorul de cuvânt al ISMB, precizând că deciziile luate se bazează pe competenţele şi profesionalismul noilor numiţi: "În cazul de faţă, directorul în cauză este profesor de psihologie şi întruneşte toate condiţiile legale. A fost educatoare şi directoare de grădiniţă, dar contează studiile pe care le are. În momentul de faţă este o decizie ce trebuie verificată de timp. Inspectorul şcolar general are conform legii posibilitatea să-şi formeze echipa managerială".
Sursa: www.gandul.info
Am participat la acţiunea de protest împreună cu încă un coleg din Colegiul Tehnic Media. Cred că am fost în jur de 50 de profesori. Au fost prezente câteva televiziuni. Am apreciat atitudina curajoasă a colegului Sorin Dragnea, acesta protestând cu vehemenţă împotriva schimbărilor făcute pe criterii politice şi apreciind activitatea doamnei Lucia Damian.
6 comentarii:
"Traiasca CC al PDL!
Datorita competentelor, la ISJ Prahova, saptamana trecuta, au fost demisi inspectorii generali adjuncti care, desi ocupasera prin concurs posturile si erau valori reale profesionale, nu mai corespundeau ... politic (erau din alte partide decat PDL). Inspectorul general este asteptat si el sa fie schimbat, fiind intr-o delegatie oficiala in Cipru.
In locul lor au fost pusi cu forta, un maistru si un director de la o scoala cu aprox 10 angajati... fara cursuri de management, sa conduca o institutie de cca. 7000 angajati.
Suntem mandri sa fim condusi de asemenea tovarasi valorosi, membri marcanti ai PDL! Multumim din inima partidului!
Ne bucuram ca tovarasul Basescu scoate scoala in afara politicii!
Traiasca Partidul Democrat Liberal din Republica Romania!"
Va suna cunoscut oare aceasta informare?
Are la baza ... realitatea.
Nimic nou sub soare. Si in Bucuresti se intampla acelasi lucru. Noi, cei de la SIP sector 1 am organiyat o actiune de protest la ISMB pentru a atrage atentia asupra politizarii fatise a scolii. Nu am reusit sa impiedicam schimbarea unui inspector cu rezultate deosebite, recunoscute inclusiv de noul inspector general, cu o directoare de gradinita total necunoscuta.
Auzi da madama asta Damian e apolitica nu ? si e competenta intruchipata asa i ? :) nu stiu in care parte inclinati mai mult spre penibil sau spre ridicol
Nu cred ca este apolitica. Sigur este competenta. Niciodata nu am simpatizat-o in mod deosebit, dar absolut toti cei care au legatura cu invatamantul recunosc faptul ca in sectorul 1 nu au existat probleme, atata timp cat Lucia Damian a coordonat activitatea.Personal, nu plang dupa doamna Damian pentru ca nu mi-a facut nici rau, nici bine, dar atata timp cat toata lumea o regreta atunci este o pierdere.
Stau si ma minunez....si iar imi fac cruce cu limba -n gura si iar...si iar..Apai, daca ti e indiferenta madam Lucia ce catashi la pichetare ? N ai de treaba pe acasa .... Sau stai ca m am prins : actiune de partid ..cine a sunat Orban sau care ...duce ti va ma acolo sa apareti in ziare si pe urma va dam si voua o sarma :)
Salut la toata lumea...
Daca se poate sa ma ajutati cu o informatie, v-as fi recunoscatori.
Ma intereseaza cine este liderul de sindicat pentru educatorii de gradinite din sectorul 2.
Multumesc si bafta tuturor.
Trimiteți un comentariu