luni, 23 februarie 2009

Revin liceele industriale

Ministerul Educatiei a confirmat ca din anul scolar viitor se vor desfiinta scolile de arte si meserii. Toti absolventii de clasa a VIII-a vor fi obligati sa urmeze clasele de liceu, indiferent daca vor sau nu. Este posibil ca admiterea pentru clasa a IX-a sa se sustina numai pentru liceele teoretice.
Ministrul educatiei, Ecaterina Andronescu, intentioneaza ca, din anul scolar viitor, sa desfiinteze clasele de la scolile de arte si meserii (fostele scoli profesionale) si sa le transforme in clase de liceu, cu profil tehnologic. Mai exact, Ministerul Educatiei doreste sa se revina la licee industriale de altadata. Este vorba de 182.366 de locuri existente la ora actuala in cei trei ani de studiu din scolile profesionale. Aceasta decizie a luat pe nepregatite inspectoratele scolare, care au fost deja anuntate, deoarece urmeaza sa se desfiinteze mai multe catedre de specialitate si sa se infiinteze altele noi intr-o perioada de numai cateva luni. “Desfiintarea completa a scolii profesionale ii obliga pe toti elevii, vor nu vor, sa faca liceul. Asadar, se va mentine incongruenta dintre structura pe filiere a invatamantului si structura pietei muncii. Se va ajunge ca 50% dintre elevi sa invete in filiera teoretica, pentru un segment de joburi in piata muncii de 15-20%, si doar 30% in filiera tehnologica pentru un segment de 80% in piata muncii”, sunt statisticile prezentate de catre Asociatia EDU CER. “In principiu, decizia Ministerului Educatiei este de a desfiinta scolile de arte si meserii. Masura se afla in curs de negociere. In principiu, aceasta problema a fost dezbatuta cu sindicatele si pot spune la ora aceasta ca este o preocupare generala ca elevii sa urmeze invatamantul liceal, structurat pe cele doua filiere: liceu de cultura generala (teoretic) si liceu industrial. Masurile si metodologia de trecere de la o forma la alta vor fi prezentate de insusi ministrul educatiei in cadrul unei conferinte de presa”, ne-a declarat Robert Lorentz, consilier pe probleme de comunicare in Ministerul Educatiei.
Sursa: www.gardianul.ro

Niciun comentariu: