luni, 15 noiembrie 2010

Valentin Lazea, economistul-şef al BNR spune că trebuie mărite salariile pentru a avea anul viitor creştere economică

Majorarea salariilor pentru creşterea consumului e formula care ar putea aduce anul viitor creşterea economică prognozată la 1,5%, afirmă economistul-şef al Băncii Naţionale a României (BNR), Valentin Lazea, într-un interviu acordat EVZ. Lefurile bugetarilor vor fi majorate anul viitor după ce au fost reduse în vara acestui an cu 25%, iar autorităţile au afirmat că mărirea acestora cu 15% este o variantă de lucru. Dacă şi în sectorul privat salariile vor creşte măcar cu rata inflaţiei, prognozată la circa 8% pentru acest an, aceste majorări vor asigura un avans minim al consumului, apreciază Lazea.
Deputatul PDL, Mircea Giurgiu a declarat că şi anul viitor vor fi tăiate salariile. Doar el ştie dacă se referea la o altă tăiere faţă de cea existentă sau de fapt vroia să spună că nu se va reveni la salariile din iunie 2010. Specialiştii încep să spună că trebuie încurajat consumul şi de aceea trebuie majorate salariile, dar ,,deştepţii'' de la PDL procedează exact invers. Ştie cineva dacă mai e mult până scăpăm de ei?

2 comentarii:

Anonim spunea...

Scapam de ei de la urmatoarele alegeri si dam de aia de la PSD care dupa ce au stat atat pe tusa o sa dea lovitura finala

KQQ spunea...

Cata vreme exista UNPR-ul, sansele de a scapa de PDL sunt nule. Asta daca ei nu au in vedere iesirea de la guvernare, in ideea strangerii a suficiente voturi cat sa intre in parlament.