vineri, 10 septembrie 2010

Şcoli moderne în sectorul 1 al Capitalei

Primarul Sectorului 1 Andrei Chiliman a declarat că în această vară au fost efectuate lucrări de modernizare şi reparaţii curente la peste o sută de unităţi de învăţământ din administraţia sa, precizând că toate cererile de înscriere la grădiniţe au fost onorate. 
"Vreau să-i asigur pe toţi cetăţenii Sectorului 1 că la toate unităţile din învăţământ aflate în administraţia Consiliului local, noul an va începe în cele mai bune condiţii. Toate cererile de înscriere la grădiniţe au fost onorate. Micuţii din această zonă administrativă vor avea un loc asigurat la grădiniţă", a spus edilul. 
Astfel, toate unităţile de învăţământ sunt dotate cu butoane de panică, conectate la dispeceratul Poliţiei Comunitare, fiind montate şi 71 de camere de supraveghere în 17 şcoli şi licee. Începerea anului şcolar 2010-2011 aduce pentru elevi programe extraşcolare, prin care li se oferă acestora sporturi, programe educaţionale pentru protejarea mediului, cursuri de muzică şi programe de alimentaţie sănătoasă. Potrivit reprezentanţilor administraţiei publice, în aproape 60 la sută din unităţile din învăţământ există programul after-school.
  Sursa: www.jurnalul.ro
Primarul Andrei Chiliman a acordat o deosebita atentie scolilor si acest lucru se vede în felul cum arată şcolile. În anii trecuţi şi noi, salariaţii din învăţământ ne-am bucurat de recunoaşterea şi aprecierea muncii noastre. Să sperăm că acele vremuri se vor întoarce.

Niciun comentariu: