sâmbătă, 17 iulie 2010

Sejur ratat

Nu credeam că o să ajung vreodată să mă satur de litoralul românesc. Nu credeam că voi ajunge să gândesc că este mai bine acasă decât în concediu la Marea Neagră. Şi totuşi, s-a întâmplat. Nu voi mai merge niciodată în nicio staţiune de pe litoralul românesc al Mării Negre. Voi merge în Bulgaria, în Ttrcia sau pe litoralul oricărei alte mări. La noi, mai bine nu. Problema nu este a banilor prea mulţi pentru servicii şi condiţii atât de proaste sau a indiferenţei tuturor faţă de turişti, ci este o problemă mult mai serioasă. Să mergi cu un copil într-o staţiune de pe litoralul românesc este un act de mare curaj. Am fost cu Alina la mare de la vârsta de 11 luni şi nu ni s-a întâmplat nimic. Anul acesta însă sejurul nostru s-a încheiat dramatic după doar 3 zile la  Spitalul de Boli Infecţioase Constanţa. Am trecut în ultimele două zile şi două nopţi prin clipe cumplite. Nu mi-am dorit în ultimele 48 de ore decât să ajungem cât mai repede cu Alinuţa acasă. Dumnezeu a fost alături de noi şi ne-a ajutat. Cred că în 2-3 zile se va reface şi vom uita povestea aceasta urâtă. Voi avea multe de scris despre coşmarul trăit de noi în ,,minunata'' staţiune Saturn şi despre cele 48 de ore petrecute în şi pe lângă Spitalul de Boli Infecţioase Constanţa.

8 comentarii:

KQQ spunea...

A mancat ceva stricat? Pe litoral, nu de putine ori, mancarea este depozitata in conditii total improprii. Igiena, de asemenea, lasa de dorit in multe cazuri.

gabriel teodorescu spunea...

In ultimele 48 de ore am parcurs cum se spune o tara, alaturi de sotie, avand probleme de serviciu la Constanta. Plecat din Cluj, ajungem destul de rapid in CT. Mamaia jalnica, niciodata nu ne-a placut. Cu greu am gasit o camera la un hotel de 4 stele cu fite doar ca si cuantum de incasare a banilor. Mizerie adunata cred ca de anul trecut, totul de un gri spre alb, noroc cu aerul conditionat. In rest aceeasi lume pestrita care arunca cu bani in stanga si-n dreapta fara sa se intereseze de calitatea serviciilor. Oricum nu se compara cu serviciile si curatenia unei vile de 3-4 stele din Ardeal(curatemie, liniste, servicii destul de bune, preturi negociabile). La intoarcere dupa un calvar de Valea Prahovei via Busteni,..., a intrarea in Ploiesti blocata,... etc,...(noroc ca sunt Ploiestean si am intrat in oras pe la Brazi,...,dupa 5 ore la ceas tarziu in noapte am reusit sa ajungem in Predeal , unde am si inoptat.Oricum servicii bune si preturi mici,(camera dubla 100-120 ron la 4 stele fata de 300-560 ron pe litoral). Oricum noi vom merge daca vom putea in Ungaria, in concediu, si pe Dunare in zone verificate si cu preturi corecte. Asta e Ro. Mizerie cat cuprinde totul e prafuit si nearanjat.Multa sanatate fetitei si insanatosire grabnica.

Daniel Mălăelea spunea...

Apa de mare a imbolnavit zeci sau chiar sute de copii in fiecare zi din aceasta perioada in statiunile de pe litoralul romanesc. Spitalul din Mangalia era efectiv in stare de sediu. Cred ca in zilele urmatoare va fi carantina in Mangalia.Am avut noroc ca ne-au trimis la Constanta si de acolo dupa 2 zile cumplite de spitalizare am fugit acasa.

SORINEL RADU spunea...

Multa, multa sanatate fetitei ! Ticalosii astia asa zisi producatori de servicii turistice nu trebuie iertati. Sper ca ai sesizat organele competente pentru a fi sanctionati asa cum trebuie. Sa auzim de bine !

SORINEL RADU spunea...

De la apa de mare s-a intamplat ?! Cum oare ? Sunt curios sa aflu amanunte daca se poate. Toate cele bune!

Daniel Mălăelea spunea...

Doctorii de la spitalele din Mangalia si Constanta au spus clar ca a fost toxiinfectie cauzata de ingerarea de apa de mare.In ziua respectiva au fost valuri nu foarte mari, dar au tulburat apa si au adus tot felul de mizerii.Fetita mea s-a jucat cu valurile si a inghitit apa. Sectia de urgente pediatrice a Spitalului din Mangalia a fost practic blocata joi

acuvio spunea...

Ce ghinion! Însănătoşire grabnică pentru fetiţă.
E destul de greu să lămureşti dacă acele cazuri de "joi" au avut aceeaşi sursă dar trebuie rapid luate măsuri dacă ai aruncat piatra şi se presupune că apa mării este contaminată precum o latrină!

Daniel Mălăelea spunea...

Absolut toti copiii prezentau aceleasi simptome.Taximetristii si personalul de la receptia hotelului Prahova din Saturn vorbeau exact despre faptul ca din cauza apei infectate multi copii au luat drumul spitalului in acele zile.