marți, 19 mai 2009

Tudor Chirilă provoacă elevii de liceu la dezbaterea "Descoperă ce-ţi place"

Cunoscutul interpret şi actor, Tudor Chirilă, s-a hotărât să se întîlnească faţă în faţă cu elevii de liceu în cadrul unui proiect de mentorship despre exercitarea opţiunii. Tudor Chirilă va vizita peste 20 de licee, iar primele cinci licee la va vizita în această vară. Campania a început în Liceul "Ion Neculce", locul unde Tudor Chirilă a absolvit în 1992.

Tudor Chirilă le-a povestit elevilor despre viaţa lui de elev de liceu şi de student:

"Îmi aduc aminte că eram ca şi voi, adică derutat, atunci când eram la liceu. Mama m-a întrebat ce vreau şi i-a spus că vreau să mă fac actor", le-a spus Tudor elevilor.

Presa nu a avut acces la toată discuţia dintre Tudor Chirilă şi elevi, dar, la final, elevii au discutat liber despre ce s-a întâmplat în sala de conferinţe.

"Mie mi-a plăcut ce a zis Tudor. A vorbit despre viaţă şi despre alte lucruri, iar cât a lipsit presa a vorbit despre bani şi cum trebuie să ne alegem cariera corectă", ne-a spus Mădălina.

Dacă pentru unii elevi Tudor Chirilă a fost doar o prezenţă inedită în liceul lor, pentru alţii, el a fost perceput ca un geniu.

"Tudor Chirilă mi s-a părut genial. M-a impresionat profund. Din tot ce a spus cât a lipsit presa, cel mai mult mi-a plăcut ideea că banii nu sunt esenţiali în viaţă pentru alegerea unei cariere potrivite", ne-a declarat Larisa.

Turneul va continua în liceul Teoretic Al.I.Cuza (21 mai), Liceul George Coşbuc (25 mai), Colegiul Naţional Ion Creangă (26 mai) şi Colegiul Naţional Gheorghe Lazăr (27 mai), urmând ca în toamnă să mai viziteze alte 15 licee. La finalul campaniei, Tudor Chirilă va susţine un concert la Sala Palatului.
http://www.realitatea.net/tudor-chirila-provoaca-elevii-de-liceu-la-dezbaterea-descopera-ce-ti-place_520396.html

Îl felicit pe Tudor Chirilă pentru tot ceea ce face pentru tânăra generatie. M-a impresionat şi ,,Scrisoarea către liceeni''. Ce bine ar fi ca exemplul lui să fie urmat de alţi artişti. Copiii noştri au nevoie să fie ascultaţi, să fie înţeleşi. Îl voi ruga personal pe Tudor să ajungă şi în Colegiul Tehnic Media. Sper să îl conving.

4 comentarii:

Anonim spunea...

Tudorica...vino tata si mai pe la margine asa....pe la grupuri scolare , colegii tehnice nu numa' prin scoli de fite .....unde unii elevi au ca bani de buzunar ...dublul daca nu triplu cat ia un profesor intr o luna...Sau ....asta e ,,targetu'' tau ....copii de fitze !

Anonim spunea...

Ar fi interesant sa vina, chiar sunt curios ce ar putea sa ne "invete".

Cu bine, Safta George

Anonim spunea...

Eu cred ca daca ar veni la noi ar regreta fiindca intr-o mare de manelisti el ar fi un anonim,un necunoscut nu ex-solistul formatiei Vama Veche( in prezent Vama). Si-n plus n-ar stii elevii ce subiecte sa abordeze cand il vor vedea, probabil fetele ar sari pe el sa le povesteasca despre relatia lui cu Andreea Raicu sau alte barfe care nu-mi prezinta niciun interes. Salutari de la Cercul Nemuritorii va transmite Ciorap Claudiu

Anonim spunea...

nu l'ati convins, dom' profesor? =)) ntz ntz ntz