vineri, 8 mai 2009

Reforma şcolii: gimnaziul - cinci ani şi liceul - trei ani

Noul pachet legislativ al educaţiei, pus în dezbatere publică, centrează sistemul pe beneficiar, creşte autonomia unităţilor de învăţământ, stimulează competiţia între şcoli prin finanţarea în funcţie de performanţă.

Clasa pregătitoare, inclusă în cele primare

Potrivit proiectelor de legi propuse de Comisia prezidenţială pentru educaţie, clasa pregătitoare care până acum se făcea la grădiniţă va deveni obligatorie şi va fi inclusă în ciclul primar. La finalul clasei a II-a, fiecare şcoală va face o evaluare a elevilor privind scrisul, cititul şi matematica.

Potrivit proiectului de lege, învăţământul secundar inferior sau gimnaziul va dura din clasa a V-a până în clasa a lX-a inclusiv, când elevii vor fi evaluaţi prin teste internaţionale tip „Programme for International Students Assessement“ (PISA).

La finalul clasei a IX-a, elevilor li se vor evalua competenţele la comunicarea în limba maternă şi în două limbi de circulaţie internaţională, matematică şi ştiinţe şi în utilizarea calculatorului. Testarea va avea caracter naţional.

Admitere la liceu

Liceul va dura din clasa a X-a până în clasa a Xll-a, iar fiecare instituţie va putea organiza examen de admitere propriu. În primul an de liceu, elevii îşi pot alege tipul de Bacalaureat pe care îl vor susţine. „E bine că nu se precizează numărul de probe şi lasă la nivelul fiecărui liceu să le aleagă. Şi e şi mai bine că fiecare elev îşi alege încă din clasa a IX-a ce tip de Bac va da la sfârşitul liceului“, a spus Ştefan Vlaston, preşedintele Educer.

„Ar trebui ca Bac-ul să se dea diferenţiat şi pe calitate, nu numai pe filieră teoretică. De exemplu, dacă un elev de la matematică-informatică e mai slab, el poate să aleagă un Bacalaureat de tip B, în cadrul aceleiaşi filiere“, afirmă George Cazacu, director la Colegiul Naţional Sf. Sava din Bucureşti.

Creşte cuantumul amenzilor şcolare

Părinţii vor fi amendaţi dacă nu-şi vor trimite copiii la şcoală. Amenda cuprinsă în proiectul de lege e între 500 şi 5.000 de lei, faţă de 50 - 200 de lei, cât este acum.

Şcolile vor fi clasificate pe cinci niveluri de performanţă, urmând ca cele foarte bune să primească fonduri suplimentare, iar cele slabe să fie închise, fără ca elevii să fie afectaţi. Profesorii vor da titularizare la şcoală şi nu în sistemul naţional de educaţie ca până acum.


Cum va fi la liceu

Liceul va dura trei ani (clasele X-Xll).

Elevii vor da admitere la liceu. Fiecare liceu îşi va organiza propriul examen.

În timpul clasei a Xll-a elevii vor fi evaluaţi în privinţa competenţelor de calculator.

Bacalaureatul nu va mai fi unic, ci va fi organizat diferenţiat pe filiere şi profiluri de licee.

În prima clasă de liceu, elevii se pot hotărî ce fel de bacalaureat vor susţine.

Elevii pot alege să dea bacalaureat internaţional contra cost.

Clasele de liceu vor avea în medie 25 de elevi, dar nu mai puţin de 15 şi nu mai mult de 30.

Fiecare liceu poate să aleagă 30% din orele din curricula obligatorie.

Modificări la clasele primare şi la gimnaziu

Învăţământul primar cuprinde clasa pregătitoare şi clasele l-lV.

La finalul clasei a II-a, fiecare şcoală va evalua modul în care elevii au dobândit scrisul, cititul şi matematica.

Fiecare elev va avea un Portofoliul de educaţie.

La finalul clasei a IV-a, un eşantion reprezentativ de elevi va fi evaluat în privinţa competenţelor dobândite.

Gimnaziul va dura 5 ani, din clasa a V-a până în clasa a lX-a.

La finalul clasei a VI-a, va avea loc o nouă evaluare a elevilor în vederea orientării către liceu.

La finalul clasei a IX-a elevii vor fi evaluaţi după teste tip Programme International Students Assessement (PISA).
Sursa: www.adevarul.ro

4 comentarii:

loredana spunea...

La anul voi fi in cls 9 si ma intreb voi fi la liceu sau tot in gimnaziu???

Daniel Mălăelea spunea...

In toamna tu vei intra sigur la liceu. Aceste masuri de reforma se vor aplica din anul scolar urmator.Elevii din clasa a 7-a vor continua la gimnaziu clasa a 9-a.
Dar tu esti in clasa a 8-a? Esti un mic geniu, domnisoara.

Anonim spunea...

Nu a reusit nimeni sa ma lamureasca: in conditiile unui gimnaziu de 5 ani,ce se va intampa cu profesorii de liceu care predau si la clasa a IX-a,mai ales ca scolile generale nu au spatiul si profesorii necesari acestei schimbari?O alta operatiune Abramburica?

Daniel Mălăelea spunea...

MECI are solutii. Se vor infiinta consortii scolare(liceu si gimnaziu). Sau se vor inchiria spatii excedentare de la licee