,,În primul rând gândul şi sufletul meu se închină Domnului. Mulţumesc că am ajuns aici. Merg la El. Vă rog mult să-L urmaţi, să-L slăviţi şi să-L slujiţi. Sunt fericit să mor pentru Hristos. Lui îi datorez darul de azi. Totul e o minune. Eu plec, dar voi aveţi de purtat o cruce grea şi o misiune sfântă. În măsura în care mi se va îngădui, de acolo de unde mă voi afla mă voi ruga pentru voi şi voi fi alături de voi. Veţi avea multe necazuri. Fiţi tari în credinţă, căci Hristos îi va birui pe toţi vrăjmaşii. Îndrăzniţi şi rugaţi-vă! Păziţi neschimbat Adevărul, dar să ocoliţi fanatismul. Nebunia credinţei este putere dumnezeiască, dar tocmai prin aceasta ea este echilibrată, lucidă şi profund umană. Să-i iubiţi şi să-i slujiţi pe oameni. Au nevoie de ajutor, căci duşmani prădalnici caută să-i înşele. Ateismul va fi învins, dar să fiţi atenţi cu ce va fi înlocuit!...
Vă mulţumesc din suflet pentru tot ce aţi făcut pentru mine. Rog să mă iertaţi...Să mă ierte orice om faţă de care am greşit cu ceva...Gândesc cu multă dragoste la mama şi surioarele mele. Doresc să meargă pe calea Domnului. Vă rog să aveţi grijă de ele...Testamentul meu este cuvântul de azi. Creştinătatea trebuie să pună un început nou, mai curat, mai aproape de adevăr...Rog oamenii politici creştini să ia seama la Hristos şi să urmeze învăţăturile Sale. Ei sunt încărcaţi cu foare mari răspunderi.''
Valeriu Gafencu s-a născut la 24 ianuarie 1921 în Basarabia. În vara anului 1940, după absolvirea liceului din oraşul Bălţi, se înscrie la Facultatea de Drept din Iaşi. Devine îndrumător al unui grup de Frăţii de Cruce (organizaţii de tineret ale Mişcării Legionare) de la liceele din Iaşi. Este arestat în toamna anului 1941 în timpul unei şedinţe cu fraţii de cruce de la liceul militar. A fost condamnat la 25 de ani de închisoare. Avea doar 20 de ani...
,,Sfântul închisorilor'' a murit pe 18 februarie 1952 în închisoarea-sanatoriu de la Tg-Ocna. Pe 2 februarie îi mărturisise data morţii unui tovarăş de suferinţă. A fost îngropat într-o groapă comună. Avea doar 31 de ani.
Părintele Arsenie Papacioc spune: ,,Pe oamenii aceştia, pe Gafencu, pe Trifan, pe Maxim [...], pe toţi i-aş sfinţi. [...]Toţi erau gata de moarte [...] Pe toţi i-aş sfinţi, pentru că au fost sinceri şi pentru că nu au ezitat a se jertfi. Toţi jertfeau. S-au dus cu toţii, rând pe rând. Cu o bucurie greu de explicat, la proscomidie îi amintesc pe toţi ca pe nişte luptători, alături de marii voievozi ai ţării.''
Părintele Arsenie Papacioc spune: ,,Pe oamenii aceştia, pe Gafencu, pe Trifan, pe Maxim [...], pe toţi i-aş sfinţi. [...]Toţi erau gata de moarte [...] Pe toţi i-aş sfinţi, pentru că au fost sinceri şi pentru că nu au ezitat a se jertfi. Toţi jertfeau. S-au dus cu toţii, rând pe rând. Cu o bucurie greu de explicat, la proscomidie îi amintesc pe toţi ca pe nişte luptători, alături de marii voievozi ai ţării.''
2 comentarii:
" Îl văd dăruindu-şi bucata de pâine unuia mai slab ca el. Îl văd adâncit în sine, pregătindu-se de spovedanie. Îl aud vorbind cu însufleţire tuturor celor care căutau cuvântul lui Dumnezeu. Îl văd chinuindu-se să muncească şi să-şi facă norma. Îl aud cântând colinde, pricesne ori propriile lui cântece. Era plin de dor sfânt. Purta în el ceva serafic, mai presus de fire şi era cel mai frumos om pe care l-am întâlnit." (Ioan Ianolide)
Dacă tot aţi pornit pe drumul ăsta de pomenire, un important român contemporan spunând că "forţa acestui neam constă în pomenirea continuă", după Ţuţea şi Gafencu vrednic ar fi să aduc în discuţie un alt nume (după cum spunea părintele Arsenie Papacioc, nonagenar astăzi, sunt foarte mulţi "sfinţi ai închisorilor")...Părintele GHEORGHE CALCIU sau "nebunia pentru Hristos". Preotul Calciu, după prima detenţie (1948-1964) urmează Filologia şi Teologia, deşi trecut prin Piteşti are curajul să mărturisească deschis Evanghelia. În urma rostirii celor şapte "Cuvinte către tineri", în Postul Mare al anului 1978, la Biserica Radu-Vodă din Bucureşti, Părintele Calciu este din nou arestat şi condamnat la 10 ani de puşcărie, din care execută numai 5 (1978-1984), fiind eliberat în urma presiunilor internaţionale( personalităţi ca Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Ronald Reagan sau Papa Ioan Paul al II-lea îi iau apărarea) este eliberat şi obligat să părăsească ţara. Se stabileşte în America, devenind cetăţean de onoare. Devine paroh al Bisericii româneşti "Sfânta Cruce" de lângă Washington D.C. până în ziua mutării la Domnul în 21 noiembrie 2006. Va fi înmormântat în cimitirul atât de solemn al Mănăstirii Petru-Vodă, prohodit de Părintele Arhimandrit Iustin Pârvu, aceasta fiind ultima dorinţă, odihna în pământul ţării lui.
Trimiteți un comentariu