,,Aşa văd eu anii de liceu şi aşa îi văd pe liceenii de astăzi!''

Întotdeauna m-am străduit să-i promovez, să-i încurajez, să-i ajut pe elevii mei să se afirme. La unii am remarcat calităţi extraordinare pe care am încercat să le dezvolt. Sunt convins că foarte repede ei îmi vor confirma aşteptările. Gândurile de mai jos aparţin Maiei, o fată sensibilă, deosebită, care aparţine unei generaţii tot mai debusolate. Ea a făcut o excelentă radiografie a vieţii de liceu pornind nu neapărat de la propriile trăiri, ci mai ales de la cele ale colegilor săi de generaţie.

,,Un imens salt în necunoscut este începutul vieţii de liceu. Te învăluie atâtea sentimente deodată. Eşti uşor timid, oarecum nesigur. Îţi este teamă şi parcă nu ai curaj să treci la această etapă a vieţii. Esti doar un copil. Şi totuşi, simţi cum eşti nevoit să-ti asumi noi responsabilităţi. Eşti singur. Nu mai este alături mama care să te ducă de mână aşa cum a făcut-o în clasa I sau în clasa a V-a. Ajuns la poarta liceului, vezi atât de multe chipuri străine. Rămâi debusolat pentru o clipă. Găseşti puterea să priveşti dincolo de gard, îţi iei inima în dinţi şi intri cu capul sus. Nici nu putea să fie altfel. Doar ai auzit de la atâţia şi atâţia prieteni mai mari cât de frumoasă este viaţa de liceu.

Eşti un copil mare acum. Ştii deja care sunt "paşii" pe care trebuie să-i urmezi pentru a fi "popular", că doar asta îşi propun cei mai mulţi dintre cei care păşesc pentru prima dată pe porţile liceului. Unii o fac nu pentru că îşi doresc acest lucru cu adevărat, ci din nevoia de a nu fi catalogat "tocilar", din dorinţa de a nu fi batjocorit de ceilalţi. Din ce în ce mai mult începe să îţi pese de modul cum arăţi, ce haine porţi. Începi să faci comparaţii, vrei să te simţi mai presus de ceilalţi, te interesează tot mai mult modul cum te privesc cei din jur. Sunt atâţia liceeni care îşi pierd personalitatea şi se lasă conduşi de ideile altora doar pentru faptul că aceştia au un "nume" în liceu, sunt ,,cineva’’. Sunt atâţia copii buni care din exemplu de urmat ajung să le fie chiar lor ruşine de ceea ce au ajuns, în ce s-au transformat.

Astăzi, liceul nu mai este doar o unitate de învăţământ. El este acum un fel de podium al modei, dacă pot să mă exprim aşa sau un loc unde este absolut necesar să îţi expui cele mai noi, mai scumpe, mai frumoase achiziţii. Liceenii de astăzi nu mai vin la liceu pentru a învăţa, pentru a acumula ceva care să le folosească în viaţă şi pentru a obţine o diplomă care le va folosi în viitor. Mulţi nu cunosc bine limba română, dar au pretenţia de a fi consideraţi deştepţi doar pentru că au şcoala vieţii. Unii urăsc tot ceea ce ţine de şcoală, dar vin zi de zi la ore doar ca să audă ce se mai spune despre unul, despre altul şi pentru a se menţine în atenţia celorlalţi.

Cui îi mai pasă acum în România de studii!? Cine mai învaţă astăzi pentru a obţine note mari!? Pentru noi nu contează decât să avem note de trecere. Nici măcar repetarea unui an nu mai este o ruşine, iar dacă se întâmplă să pici la examenul de bacalaureat nu este deloc o tragedie. Din punctul nostru de vedere un profesor trebuie sa fie întelegător, să înţeleagă faptul că pe noi ne interesează distracţia, nu şcoala, să ştie ce vrea cu adevărat un elev de la el. Dacă nu face dovada că înţelege aşteptările noastre, atunci este un profesor prost. Profesor bun este acela care trece elevii pe ochi frumoşi, care îi lasă să facă orice îi taie capul, care nu are pretenţii de la noi..

În timpul liceului se petrec atât de multe lucruri noi în viaţa unui elev. Pentru prima dată te îndragosteşti, cunoşti înţelesul cuvântului "iubire", îţi faci prieteni mulţi şi, chiar dacă unii te dezamagesc foarte repede, unele prietenii durează o viaţă întreagă. Eşti invidiat, şi acesta e un lucru bun, îţi faci duşmani, ceea ce înseamnă că eşti important. Iei parte la bătăi, majoritatea pornite din motive care dovedesc o prostie cruntă. Înveţi să minţi, de multe ori nu pentru a-ţi crea o situaţie favorabilă ţie, ci pentru a salva din încurcătură un coleg, un prieten.

Anii trec repede fără ca noi să ne dăm prea bine seama şi ajungem în punctul când se termină şi clasa a XII-a. Abia acum încep să-şi facă loc regretele pentru timpul pierdut. Acum conştientizăm că puteam face ceva mai bun, mai folositor pentru noi şi dorim să putem da timpul înapoi. Ne dăm seama că de aici încolo începem să ne confruntăm cu grija zilei de mâine. Începem să realizăm ca nu mai suntem copii, că ne-am maturizat fără să ne dăm prea bine seama şi că greutăţile vieţii încep să ne apese şi pe noi. Înţelegem, e adevărat că destul de târziu, că am trecut prin liceu cu ochii închişi, că am lăsat anii să treacă fără rost şi începem să dăm dreptate dascălilor care ne-au vrut binele şi ne-au cerut să învăţăm, ne-au obligat să muncim atunci când noi doream doar să fim lăsaţi în pace.

Aşa văd eu, o elevă de clasa a 11-a, anii de liceu şi aşa îi văd pe liceenii de astăzi. Sper că atunci când voi avea un copil, voi avea puterea să îl conving că el trebuie să fie altfel, că trebuie să înveţe ce nu am învăţat eu şi că trebuie să nu facă multe dintre lucrurile pe care eu le-am făcut.''