miercuri, 24 martie 2010

Creşterea salarială cu 33% încasată de unii profesori ar putea să fie scăzut din salariile următoare


"În trimestrul I sunt cadre didactice care au luat salarii majorate cu încă 33% şi nu au mai ajuns sumele prevăzute pentru trimestrul I la alte cadre didactice nici măcar să-şi ia acel 17%. Prin mandatul dat de dl. prim-ministru noi vom aduce din trimestrele II, III şi IV sume şi vom majora bugetul prevăzut pentru trimestrul I ca să putem acorda integral drepturile salariale în trimestrul I", a declarat secretarul de stat din Ministerul Finanţelor, Gheorghe Gherghina.

În ceea ce priveşte majorarea de 33% acordată în unele cazuri prin hotărâri definitive ale instanţelor judecătoreşti, secretarul de stat a precizat că Executivul urmează să elaboreze un nou act normativ, după discuţiile care vor avea loc marţi cu sindicatele.

Întrebat dacă profesorii care au încasat deja majorarea de 33% vor primi mai puţini bani în lunile următoare, Gherghina nu a exclus această posibilitate.

"Prin actul normativ pe care îl discutăm marţi cu partenerii sociali vom reglementa şi modul de recuperare, sunt mai multe variante. Poţi să recuperezi şi într-o lună-două, şi într-o perioadă mai lungă", a spus el.

Secretarul de stat a explicat că, atunci când a fost elaborat bugetul pe anul 2010, Guvernul a avut în vedere salarii care includeau doar majorarea de 17%.

"La unele judeţe, cum este şi Buzău, instanţele au acordat prin hotărâri judecătoreşti definitive şi creşterea de 33%, care nu este prevăzută în bugetul pe 2010", a explicat el.

Parlamentul a adoptat în septembrie 2008 o Lege care prevedea majorarea salariilor cadrelor didactice cu 50%. O parte din această majorare - respectiv 17% - s-a dat în noiembrie 2008, iar acordarea diferenţei de 33% a fost amânată de Guvern prin acte normative succesive. Unele cadre didactice au obţinut însă în instanţă majorarea de 33%.
Sursa: www.realitatea.net
Până acum eram bucuroşi atunci când câştigam un proces prin care obţineam recuperarea unor drepturi salariale neplătite. Ştiam că singura noastră şansă era acţiunea în justiţie. Guvernanţii de până acum nu şi-au permis să nu pună în executare hotărârile judecătoreşti definitive şi irevocabile. Eu cred că suntem unica ţară din Europa în care hotărârile judecătoreşti definitive şi irevocabile se discută şi nu se execută. Ceea ce se întâmplă acum este nu numai sfidător la adresa noastră, ci şi foarte periculos. Daca aceasta nu este dictatură, atunci este hoţie pe faţă. Hai Buzăul!

Un comentariu:

Adrian Stoica spunea...

http://casteluldenisip.blogspot.com/2010/03/profesorii-nu-vor-castiga-bani-in-plus.html

Asta e...