Mihaela P., o fostă elevă excepţională, dar ghinionistă, revine pe blogul meu. O aşteptam de mult timp şi sper să scrie mai des de acum încolo.
,,Cand toti se asteptau sa trec peste perioada proasta,au venit alte zile de griji,ma gandeam ca nu pot face nimic cu media mea (7,08). Posibilitatea de a face o facultate cu taxa era scoasa din plan, pentru că nu-mi permiteam. Tati nu vroia sub niciun chip sa ma lase sa intru la distanta pt a ma putea angaja, iar eu nu puteam sa accept ideea ca se va baga in alte datorii pt a-mi plati mie facultatea...si usor,usor a venit si ziua inscrierilor.Hm..ce mai zi! Aveam 3 dosare facute,dar imi doream sa intru la politehnica la transporturi. Îmi doream foarte mult lucrul acesta. Era singura facultate care ma atragea din toata lista si mai ales se dadea admitere la matematica. Am ajuns la facultate si m-am inscris. Mami ma astepta pt a merge sa mai bagam si celelalte dosare la o alta facultate,dar am spus “NU!” si am hotarat sa raman doar cu acel dosar…Mi-era teama,dar totodata vroiam sa demonstrez ca stiu,ca voi reusi sa iau note frumusele si voi intra la fara taxa. Asa a si fost. Am luat primul test cu 8,5 si al 2-lea cu 9,5. Fericirea mea in acele momente a fost imensa. În sfarsit scapasem de acea dezamagire si neincredere in mine. Acum sunt fericita intr-adevar. Astept ziua de 1 octombrie cu mari emotii.
Greu,dar se poate!Am trecut si peste aceasta piedica din viata mea. Sunt constienta ca fara parintii,fratele ,vorbele frumoase si increderea primita de la profesori si prieteni,n-as fi trecut niciodata,deoarece nici eu nu ma mai recunosc cand privesc acum in urma la cum eram,ce-am spus,ce-am facut,ce-am avut de gand sa fac.E uimitor cat de mult conteaza o vorba spusa atunci cand e nevoie…eram demoralizata total si in pragul disperarii,cand fratele meu a inceput sa planga si sa-mi spuna : “ridica-te! Eu nu te cunosc asa,tu nu esti asa. Eu sunt cel mai mandru frate,pt mine nu conteaza ce spun ceilalti,eu stiu ce sora am si sunt fericit ca Dumnezeu a vrut ca tu sa fii sora mea!”…Acestea cred ca au fost cu adevarat cuvintele care mi-au dat puterea sa merg mai departe cu capul sus,chiar si atunci cand multi din cei cu care ma intalneam sau vorbeam,ma “atingeau” prin cuvintele lor.
Nu-mi doresc sa treaca nimeni prin ce-am trecut eu,dar se pare ca din ce in ce mai multi elevi trec prin asa ceva,cu toate ca multi se asteapta. Am fost duminica la rezultate si am ramas uimita cand am vazut cat de veseli si distrati erau cei care picasera bac-ul. Oare ei chiar nu realizeaza ce se intampla?...M-am uitat la notele de la matematica si am ramas fara cuvinte…Notele de 1-1si ceva erau parca o normalitate. Putini au reusit sa treaca peste aceasta “limita” si cu toate astea,niciun semnal de alarma nu este tras. Sunt de acord ca-s de vina si elevii,dar un copil de nota 1 la matematica nu are ce cauta in bacalaureat. Cum a ajuns acolo? Pt ce a facut 4-5 ani de liceu? Sunt curioasa unde va ajunge invatamantul romanesc peste vreo 5 ani.
Dar lasand de o parte aceste probleme si anul meu de esec,care abia a trecut,va mai spun inca o data ca mi-e dor de liceu! Pe 17 sper sa ajung la deschiderea anului scolar,dar am inteles ca dumneavoastra nu mai sunteti in liceu. Imi pare rau,dar in acelasi timp ma bucur pt dumneavoastra si pt reusita dumneavoastra! Va felicit si va doresc mult succes,multe realizari si mai ales multa sanatate de acum incolo!''
Greu,dar se poate!Am trecut si peste aceasta piedica din viata mea. Sunt constienta ca fara parintii,fratele ,vorbele frumoase si increderea primita de la profesori si prieteni,n-as fi trecut niciodata,deoarece nici eu nu ma mai recunosc cand privesc acum in urma la cum eram,ce-am spus,ce-am facut,ce-am avut de gand sa fac.E uimitor cat de mult conteaza o vorba spusa atunci cand e nevoie…eram demoralizata total si in pragul disperarii,cand fratele meu a inceput sa planga si sa-mi spuna : “ridica-te! Eu nu te cunosc asa,tu nu esti asa. Eu sunt cel mai mandru frate,pt mine nu conteaza ce spun ceilalti,eu stiu ce sora am si sunt fericit ca Dumnezeu a vrut ca tu sa fii sora mea!”…Acestea cred ca au fost cu adevarat cuvintele care mi-au dat puterea sa merg mai departe cu capul sus,chiar si atunci cand multi din cei cu care ma intalneam sau vorbeam,ma “atingeau” prin cuvintele lor.
Nu-mi doresc sa treaca nimeni prin ce-am trecut eu,dar se pare ca din ce in ce mai multi elevi trec prin asa ceva,cu toate ca multi se asteapta. Am fost duminica la rezultate si am ramas uimita cand am vazut cat de veseli si distrati erau cei care picasera bac-ul. Oare ei chiar nu realizeaza ce se intampla?...M-am uitat la notele de la matematica si am ramas fara cuvinte…Notele de 1-1si ceva erau parca o normalitate. Putini au reusit sa treaca peste aceasta “limita” si cu toate astea,niciun semnal de alarma nu este tras. Sunt de acord ca-s de vina si elevii,dar un copil de nota 1 la matematica nu are ce cauta in bacalaureat. Cum a ajuns acolo? Pt ce a facut 4-5 ani de liceu? Sunt curioasa unde va ajunge invatamantul romanesc peste vreo 5 ani.
Dar lasand de o parte aceste probleme si anul meu de esec,care abia a trecut,va mai spun inca o data ca mi-e dor de liceu! Pe 17 sper sa ajung la deschiderea anului scolar,dar am inteles ca dumneavoastra nu mai sunteti in liceu. Imi pare rau,dar in acelasi timp ma bucur pt dumneavoastra si pt reusita dumneavoastra! Va felicit si va doresc mult succes,multe realizari si mai ales multa sanatate de acum incolo!''
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu