sâmbătă, 28 iulie 2012

29 iulie 2012-sfârşit şi început

     Aştept cu foarte mare încredere ziua de mâine. Sunt sigur că va fi ultima zi în care Traian Băsescu ne va mai chinui vieţile. De săptămâna viitoare, vom putea să începem să reclădim ceea ce Traian Băsescu şi pedeliştii au distrus. Sunt optimist în privinţa viitorului României, dar ştiu că nu va fi uşor. Românii merită o viaţă mai bună şi noi avem datoria de a le-o oferi. Crin Antonescu este o garanţie că România este pe un drum bun. Din ce în ce mai mult, românii au încredere în OMUL Crin Antonescu. El şi USL trebuie să-l facă repede uitat pe Traian Băsescu. Toţi cei care am contribuit într-un fel sau altul la schimbare, trebuie să depunem în continuare eforturi susţinute pentru a pune în aplicare proiectele USL. Stă în puterea noastră să reuşim.
      Ziua de mâine reprezintă un sfârşit şi un început. Este sfârşitul epocii Traian Băsescu şi începutul recâştigării demnităţii de către poporul român. Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Niciun comentariu: