"Exclud ca în noul an şcolar să rămână clase fără profesor  sau fără cadre didactice. Nu se va întâmpla acest lucru. Toate datele  Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului indică  faptul că nu va exista nicio problemă privind ocuparea posturilor din  sistem", a declarat pentru Mediafax ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu.
     "Aşa cum s-a făcut până acum selecţia cadrelor didactice ne-a dus  unde am ajuns. Sub aparenţa unui sistem riguros erau nenumărate portiţe  de răsplată a unei clientele politice, repet, politice, şi îmi asum  acest lucru. Sau interese de conjunctură, răsplată a unor oameni care nu  aveau ce căuta în educaţie. Aceste portiţe au fost închise parţial la  primul concurs de titularizare din mandatul meu şi apoi la ultimul  concurs de titularizare la nivel naţional din acest an. În acest an am  închis portiţele şi de la suplinitori, subtil introduse în sistem, dar  care erau cunoscute de toţi, prin care oameni care nu meritau să fie în  învăţământ intrau în învăţământ".
       Ministrul a mai spus că şi la suplinire erau ţinute ascunse unele locuri, pentru a răsplăti "clientela politică".
"La examenul de suplinire din august am aplicat aceleaşi reguli ca la  titularizare. Şi la suplinire unele locuri erau ţinute ascunse, culmea,  pentru o clientelă politică, pentru a răsplăti această celebră  clientelă. Ei bine, în acest an concursul de suplinire s-a dat în  aceleaşi condiţii de rigurozitate ca şi titularizarea. A fost o selecţie  adevărată", a susţinut Daniel Funeriu.
     Ministrul Educaţiei a precizat că mai exista o portiţă  pentru ocuparea posturilor după începerea anului şcolar, însă şi aceasta  a fost închisă.
       "Şi această portiţă am închis-o printr-un ordin de ministru. Altfel  spus, după începerea anului şcolar, când rămânea un număr mic de  posturi, se mai dădeau ştim noi cum. Anul acesta se poate întâmpla, din  anumite motive, să existe o catedră liberă, dar pentru ele se dau  examene la fel de riguroase. Toate procedurile vor avea acelaşi grad de  rigurozitate. Prefer să dau posibilitatea unor cadre didactice cu note  mari să ia ore la plata cu ora decât să răsplătesc pe acele ore rămase  neacoperite o clientelă politică ce nu are calitate în procesul  educaţional".
aici
aici
       Domnul ministru exagerează, ca să nu spun că minte de-a dreptul. Clientela era una personală a directorilor şi inspectorilor şi nu avea nicio legătură cu politica. În 90% dintre cazuri era vorba despre oameni slab pregătiţi profesional, dar slugarnici, oameni dispuşi să facă orice le-ar fi cerut directorul şi care erau folosiţi ca masă de manevră de către acesta. Domnul ministru vrea să ne arate că este zmeu, când de fapt este doar un mieluşel.
 
 
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu