marți, 2 februarie 2010

Dezbatere ”Combaterea violentei in scoli” – 1 februarie 2010, Parlamentul Romaniei

La intrunire au participat 33 invitati, reprezentanti ai presei, organizatori.

Persoane care au luat cuvantul:
1. Diana Stanculeanu, reprezentantul organizatiei „Salvati copiii”. Prezentarea sa a fost orientata pe faptul că cifrele referitoare la violenţa copiilor "sunt îngrijorătoare", fiind înregistrate procente de 75% la părinţii care recunosc că îi bat uneori pe copii şi procente asemănătoare în cazul copiilor care au recunoscut că au fost victima sau au comis o violenţă în şcoală.
2. Stelian Fedorca, vicepresedintele Partidului National Liberal sector 4. Acesta a menţionat că Legea învăţământului nu permite absolut deloc ca "acele cadre didactice care comit violenţe asupra elevilor sau părinţii care nu trimit copiii la şcoală să fie sancţionaţi", propunând pregătirea învăţătorilor şi diriginţilor ca "psihologi şcolari".
3. Ion Tincu, Directorul General al Politiei Comunitare a Municipiului Bucuresti. Propunerea sa s-a referit la o centralizare a datelor despre fenomenul violentei in scoli. De asemenea, a tinut sa precizeze ca toleranta statului fata de actiunile de violenta in scoli sau in afara este zero si ca, desi interventia acestuia in asemenea cazuri este tarzie, ea trebuie calculata cu meticulozitate. In acest sens, a propus sa se intervina cu modificari la Legea Educatiei, sa se acorde o importanta mai mare protectiei copilului si ordinii publice. Dl. Ion Tincu a recunoscut aportul benefic major pe care il au organizatiile neguvernamentale si faptul ca, de multe ori, acestea suplinesc eforturile statului pentru prevenirea actelor de violenta.
4. Daniel Malaelea, responsabilul Comisiei pentru prevenirea violenţei în mediul şcolar şi al Comisiei de Disciplină din Colegiul Tehnic Media. Discursul sau a atins problema educatiei atat in societate, cat si in familie. Niciun program de prevenire sau de combatere a violentei in scoli nu poate cuprinde toti elevii. De aceea s-a axat tot pe schimbarea legislatiei in vigoare in domeniul invatamantului. Inca un motiv pentru aceasta ar fi lipsa unui cadru familial permanent in viata elevilor, din diverse motive (fie ca parintii lucreaza in strainatate, fie ca nu sunt interesati de soarta copilului si cadrele didactice nu au cui se adresa la nevoie).
5. Catalina Florea, reprezentanta organizatiei „Telefonul Copilului”. Aceasta a descris activitatea, cu statistici, a acestei organizatii, mentionand ca numarul apelantilor a crescut in anul 2009 fata de anul 2008, si ca numai intr-o luna, de la inceputul anului 2010, au avut 300 de semnalari. Foarte important in opinia sa este sa se afle despre cazurile de violenta, deoarece multe raman nedivulgate. Printre cei care fac sesizari cu privire la cazuri de violenta se afla atat cadre didactice, parinti, cat si copii.
6. Lia Elena Porfir, reprezentanta fundatiei Phoenix Carita & Eurodesk si a Ligii Femeilor Europene. Organizatia pe care o reprezinta s-a orientat catre valorificarea resurselor umane, de aceea lucreaza foarte mult cu voluntari. Solutia propusa de ea a fost schimbarea curriculei scolare.
7. Toma Mares, presedintele Federatiei Internationale a Comunitatilor Educative. Acesta a subliniat importanta pe care mass-media o are in inmultirea cazurilor de violenta in scoli si printre tineri, din cauza stirilor pe care le promoveaza, care prezinta efectele acestei violente, nu si cauzele. O solutie de aplanare a violentei in randul copiilor ar fi centrele de after-school, care se ocupa de educatia elevilor dupa scoala. Dl. Mares a subliniat si faptul ca nu se acorda foarte mare importanta centrelor de „scoala dupa scoala”, din moment ce responsabilii cu asemenea programe, pensionati, nu pot fi, legal, inlocuiti (exemplu Scoala nr. 95 din capitala). Programe de prevenire a violentei sunt elaborate in alte tari europene, inca de la gradinita, motiv pentru care este subliniata inca o data necesitatea de a sistematiza intreaga legislatie legata de protectia copilului. Alte manifestari de violenta sunt semnalate pe stadioanele sportive, de aceea dumnealui propune implicarea tuturor autoritatilor locale in controlarea acestor manifestatii.
8. Adina Ovedenie, reprezentanta Fundatiei „Copiii Nostri”. Discursul sau a atins necesitatea de a se crea astfel de centre after-school si in mediul rural. In unele localitati, asemenea proiecte au prins deja radacini in parohii, insa prea putin.
9. Diana Nistorescu, Director Exutiv al Federatiei Organizatiilor Neguvernamentale pentru Copii. Ideea principala a discursului sau a fost nevoia de educatie a adultilor, care este, se pare, mai importanta chiar decat o lege pe subiectul violentei in scoli, mai ales in conditiile in care parintii din mediul rural nu au o astfel de educatie.
10. Carmen Stepan, reprezentanta Fundatiei Internationale pentru Copil si Familie, a Fundatiei Prietenii Copiilor si a Asociatiei Social Activ. Principala problema de ingrijorare este ce se intampla cu acei copii care au fost ajutati de ONG-urile care ulterior au dat faliment, in grija cui pot fi lasati, in conditiile in care mai mult de 25% dintre actiunile societatii se manifesta prin violenta.
11. Luciana Georgescu, reprezentanta organizatiei Satele Copiilor. In viziunea sa cauza majora a violentei in scoli o reprezinta educatia din familie, de aceea materialul prezentat a fost Calendarul Bunului Parinte.
12. Neculai Botezatu, profesor la Scoala nr. 95 din capitala. Ideea principala a expunerii sale a fost necesitatea ca o lege a educatiei sa fie, in mod obligatoriu, sustinuta de legea bugetului.
13. Mariana Arnautu, reprezentanta World Vision Romania. Propunerea sa este ca organizatiile neguvernamentale sa fie lasate sa lucreze cu autoritatile locale, acest lucru materializandu-se prin aparitia cluburilor pentru copii, a cercurilor de perfectionare a educatiei. De asemenea, considera ca programul „Cornul si laptele” nu mai trebuie sa continue.
14. Gabriela Postescu, FICE. Ideea sustinuta a fost ca este nevoie de o politica la nivelul statului care sa promoveze scoala parintilor.
15. Daniela Mihalache, reprezentanta Politiei Comunitare sector 4 Bucuresti. Dumneaei a atins problema zonelor defavorizate, rurale, unde educatia patrunde mai greu, precum si problema tinerilor care pleaca in strainatate. Potrivit prezentarii sale, Politia Comunitara a demarat un program legat de violenta stradala, abuzul in sport sau in copilarie inca de la sfarsitul anului 2008 si inceputul anului 2009.
16. Nina Mocanasu, asistent social la Inspectoratul Scolar Bucuresti. Ideea sustinuta a fost ca violenta este un comportament invatat, mai ales in familie. De aceea, propune modificarea Legii Audiovizualului si a Legii 217/2003 cu privire la prevenirea si combaterea violentei domestice.
17. Raluca Diaconu, Project Manager al site-ului TPU. Solicitarea sa a fost catre toate organizatiile prezente pentru a-i furniza date cu caracter educativ care pot fi publicate pe site, pentru a face apel la constiinta tinerilor. Violenta on line este un subiect care nu a fost abordat, dar si in acest caz putem vorbi de o violenta intre utilizatori, a utilizatorilor fata de moderatori, sau de autoviolenta. Aceasta ar putea constitui un punct de plecare in cercetarea violentei pe internet, precum si pentru crearea unui cadru legislativ in acest domeniu.

Concluzii:
- crearea unui grup de lucru pentru a se cauta cat mai multe solutii de combatere a violentei si de educare a parintilor si cadrelor didactice, prin imbunatatirea cadrului legislativ actual sau promovarea de noi acte normative;
- informarea pe site-ul fiecarei organizatii despre eforturile comune pentru combaterea violentei in scoli;
- organizarea de cursuri de educatie parentala la Parlament, in colaborarecu Organizatia Salvati Copiii si alte ong-uri
- formularea de amendamente la momentul in care va fi pusa in dezbatere publica noua Lege a educatiei;
- modificarea cadrului legislativ referitor la violenta domestica si protectia copilului;
- elaborarea unui act normativ care sa cuprinda:
- modificarea curriculei in sensul introducerii unor ore de comunicare si exprimare publica,
- introducerea unui program afterschool ( masa calda la pranz, teme si aplicatii pratice sub indrumarea unui profesor coordonator),
- sanctiuni introduse in privinta violentei parentale, care sa includa si interdictia de proximitate;
- imbunatatirea curriculei de pregatire profesionala a cadrelor didactice prin reintroducerea obligativitatii cursurilor de psihopedagogie,
- posibilitatea introducerii sistemului de supraveghere video in scoli, stabilirea unor proceduri clare in privinta colaborarii scoala - politist de proximitate,
- introducerea unui tel verde la nivel national prin care copiii supusi unor abuzuri sa se poata adresa direct factorilor responsabili;
- introducerea unui capitol separat, destinat violentei online
- acordarea de sprijin si suport campaniilor derulate in parteneriat cu ONG-urile.

3 comentarii:

Daniel Mălăelea spunea...

Organizatorul dezbaterii si omul care merita toate felicitarile este Alina Gorghiu.

Daniel Mălăelea spunea...

http://forum.portal.edu.ro/index.php?showtopic=123345

Anonim spunea...

Ola, what's up amigos? :)
In first steps it's very good if somebody supports you, so hope to meet friendly and helpful people here. Let me know if I can help you.
Thanks and good luck everyone! ;)