Întotdeauna le spun elevilor mei că dreptul de vot este unul dintre drepturile fundamentale ale oamenilor, pe care multe generaţii au visat să îl aibă. Avem dreptul să votăm şi, din păcate, mulţi dintre noi nu şi-l exercită. Dar avem şi obligaţia de a merge la vot. Consider că sunt lipsiţi de bun simţ cei care îi injură pe parlamentari, pe preşedinte, pe miniştri, pe primari, pe funcţionarii statului şi care nici măcar nu au mers la vot. Dacă merg la vot şi prin votul meu determin alegerea unuia sau a altuia, atunci am dreptul moral de a-l trage la răspundere pe cel ales sau de a susţine că cel votat de mine putea fi mai bun. Dar nu sunt de acord cu aceia care nu fac nimic pentru ca lucrurile să se schimbe, care refuză total să se implice. Faptul că lucrurile merg prost în România li se datorează în mare măsură şi celor care doar stau pe margine şi refuză minima implicare.
Atunci când suntem convinşi că lucrurile merg prost în România, avem posibilitatea să îi sancţionăm pe conducători prin vot. Că nu prea avem, în general, pe cine alege, este o realitate care, însă, nu scuză absenţa de la vot.
Atunci când suntem convinşi că lucrurile merg prost în România, avem posibilitatea să îi sancţionăm pe conducători prin vot. Că nu prea avem, în general, pe cine alege, este o realitate care, însă, nu scuză absenţa de la vot.
3 comentarii:
"-Ati votat domnule Tutea? -N-am votat de scarba."...am mai spus,pt mine seful statului este Regele Mihai(desi nu sunt un monarhist)...tot ceea ce a urmat actului fortat de abdicare e ilegal.Dupa momentul '89 cozile de topor ale comunismului au ramas la putere,tovarasu' Iliescu este si astazi considerat erou national pe cand Ion Antonescu e criminal de razboi.
Obligatie nu avem....poate doar morala. Insa daca nici unul din candidati nu ne ofera motive intemeiate pentru a-l alege?
Ba avem obligatia de a merge la vot, daca vrem sa schimbam ceva in tara asta. Daca nu mergem la vot, atunci nu avem dreptul sa comentam ca "ala" nu e bun, "ala" nu a facut, "ala nu a dres" etc.
Chiar daca niciunul dintre candidati nu ne ofera prea multe motive pt a-l vota, macar ne facem datoria de cetateni ai acestei tari.
Trimiteți un comentariu