vineri, 27 noiembrie 2009

A murit lingvistul român Theodor Hristea

Lingvistul şi profesorul universitar român Theodor Hristea a murit miercuri, la vârsta de 79 de ani, şi va fi înmormântat vineri, la Cimitirul "Buna Vestire" din Bucureşti, potrivit reprezentanţilor Universităţii din Bucureşti.

Prof. dr. Theodor Hristea s-a născut la 1 mai 1930 în comuna Dranic, judeţul Dolj. A absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti în 1955, unde a devenit, un an mai târziu, asistent (1956-1962), apoi lector (1962-1970), doctor în filologie (1968), conferenţiar (din 1970) şi profesor universitar titular la Catedra de limba română.

După pensionare, a rămas profesor consultant, conducător de doctorat, la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti, fiind, în acelaşi timp, profesor la Facultatea de Ştiinţe ale Comunicării a Universităţii Ecologice din Bucureşti.

Remarcat încă din perioada studenţiei de Al. Rosetti, Iorgu Iordan şi Al. Graur, Hristea a urmat studii de specializare în domeniul lexicologiei la Moscova şi Leningrad (1961). A fost lector de limba şi literatura română în Cehoslovacia (Universitatea din Praga, 1965-1966), în Statele Unite ale Americii (University of Washington, Rochester University şi Boston College, 1967-1970) şi în Franţa (Université "Jean Moulin" de Lyon, Université de Saint Etienne).

Prin activitatea neîntreruptă la catedră, atât în ţară, cât şi la mari universităţi din lume, Theodor Hristea a continuat marea şcoală românească de lingvistică, promovând limba şi cultura română în aspectele lor fundamentale, cu respectul tradiţiei şi, în acelaşi timp, cu impunerea unor metode şi concepte moderne care au devenit puncte de referinţă în lingvistica românească.

Theodor Hristea a fost membru în colectivul de etimologie al "Dicţionarului tezaur al Academiei Române", a colaborat la realizarea "Dicţionarului limbii române moderne" şi a "Dicţionarului explicativ al limbii române", ceea ce l-a impus ca un strălucit reprezentant al lingvisticii româneşti contemporane. Autor a peste 300 de recenzii, articole şi studii fundamentale, Theodor Hristea a scris, printre altele, "Probleme de etimologie" (1968), "Sinteze de limba română" (lucrare colectivă pe care a coordonat-o şi în care are, ca autor, cea mai importantă contribuţie, ediţia a III-a, 1984), "Probleme de cultivare şi de studiere a limbii române contemporane" (1994), "Limba română".

Sursa: www.mediafax.ro

Dumnezeu să-l odihnească. Nu l-am cunoscut personal, dar am folosit lucrarea sa atunci când m-am pregătit pentru examenul de admitere la Facultatea de Drept. Generaţii întregi de studenţi ai Facultăţii de Drept îi sunt recunoscători pentru reuşita la examen. Întotdeauna recomand lucrarea sa celor care se pregătesc pentru examenele de admitere la Facultatea de Drept sau Academia de Poliţie.

Niciun comentariu: