sâmbătă, 30 mai 2009

Şi unii profesori ar trebui exmatriculaţi pentru absenţe

Vineri dimineaţă, la solicitarea unor studenţi de etnie romă, Ecaterina Andronescu a fost în vizită la o şcoală din cartierul craiovean Popoveni, unde învaţă numai copii de etnie romă. Ministrul Educaţiei a constatat că una dintre cele două învăţătoare nu era prezentă la ore, deşi ar fi trebuit să intre la clasă de circa o oră.

"Am plecat nu supărată, ci revoltată de ceea ce s-a întâmplat acolo. Nu am găsit o învăţătoare. Sunt doi învăţători la această şcoală şi nu am găsit-o pe una dintre învăţătoare, deşi era ora 9.00 şi trebuia să fie în clasă de la ora 8.00. Am rugat-o pe doamna inspector general să ia măsurile ce se impun. În fiecare din cele două clase erau trei-patru copii şi erau departe de a fi la nivelul la care ar trebui să fie la sfârşitul anului şcolar. De aceea, am rugat-o pe doamna inspector general să facă o evaluare a tuturor şcolilor, nu numai din oraş, ci şi în judeţ, pentru că asemenea lucru nu trebuie să se petreacă în şcolile noastre", a spus ministrul, într-o conferinţă de presă la Craiova.

"După părerea mea, trebuie să ne implicăm mai mult în a aduce toţi copiii la şcoală, indiferent că sunt de etnie romă sau sunt români", a precizat ministrul, adăugând că speră că inspector general va lua măsurile care se impun.
aici
Eu cred că doamna Andronescu ar trebui să găsească soluţii pentru a-i convinge pe toţi profesorii să vină la ore. Cazul învăţătoarei din Dolj nu este deloc singular. Există multe unităţi şcolare în care unii profesori vin la ore doar când pot sau când îşi aduc aminte. Dacă este cineva interesat de acest adevăr poate să meargă în şcoli, mai ales în licee şi să-i întrebe pe elevi. Unii dintre directori se fac că nu văd aceste absenţe repetate ale unor profesori, în timp ce altora li se taie orele la prima greşeală.

15 comentarii:

Anonim spunea...

In momentul in care din salariul de profesor s ar asigura traiul unei familii (rata casa + masina + cheltuieli )....asta ar insemna cam 2500 /net pt debutanti...as fi primul care ar sustine o asemenea masura. In conditiile actuale disperarea ne obliga sa ''ne descurcam ''. Nu toti putem fi sindicalisti fruntasi sau directori jmeckeri

Daniel Mălăelea spunea...

Eu sunt lider de sindicat, am multe atributii in liceu, desfasor multe activitati pe multiple planuri si totusi nu lipsesc de la nicio ora. De ce? Pentru ca imi respect elevii si pentru ca sunt un om corect.Salariul mic nu este o scuza.

Anonim spunea...

Luati va rog fluturasul de salariu al unui debutant ...puneti l langa al Dvs ...observati proportia de 1 la 3 ..... Nu toti trebuie sa traiasca cu apa si biscuiti pana trec de cei 10 ani ....pana si iau gradul 1. Unii trebuie sa si cumpere casa....altora le pica din cer etc etc Realitatea e complexa....nu e totul alb sau negru.

loredana spunea...

Si profesorii(unii) au greseli,lipsuri,imoralitati...etc..insa nimeni nu le vede doar pt simplul fapt ca...sunt profesori.
Elevul in schimb este pus la zid daca indrazneste sa spuna ce nu e corect in scoala .Pacat...

Anonim spunea...

Daaaa !!!! Abramburica si a gasit Acarul Paun...sa infieram cu manie proletara dragi tovarasi si sa dam exemplu : ASA NU !! ...sa vedem cine o sa se mai duca in tigania din Fata Luncii dac o dau afara....Va dati seama cat de disperata trebuie sa fi fost saraca femeie ca sa lucreze acolo...

Daniel Mălăelea spunea...

Nu infieram cu manie proletara. Pur si simplu nu este corect sa lipsim de la ore si sa primim bani pe acele ore. Problema este una de principiu. Sunt si profesori cu experienta care lipsesc nu neaparat debutantii.

Anonim spunea...

Mergem impreuna intr una din clasele Dvs ; le punem o intrebare din materia predata de Dvs pe semestrul 1....una extrem de banala ...daca raspund corect mai putin de 70 % din elevi sunteti de acord sa returnati banii de salariu pe care i ati incasat !...inseamna ca nu i MERITATI !! :) Repet ...lucrurile s mai gri asa in viata ....nu totul e alb sau negru ! Cum era in Biblie ...cu aruncatul pietrei ?

Daniel Mălăelea spunea...

Nu are nicio legatura ceea ce spuneti dv cu problema de fond. Sunt clase la care ceea ce spuneti dv se confirma, dar eu mi-am facut datoria. Cel putin nu am lipsit de la ora. Ca nu si-au insusit toti elevii mei informatiile predate este o alta problema. Prezenta la ore a tine pana la urma si de bunul simt, de responsabilitatea profesorului.

Anonim spunea...

Nu as vrea sa fiu inteles gresit. Nu pledez pentru absenteism....Ar fi absurd. Dar lucrurile trebuie privite un pic mai nuantat. Exista profesori care nu absenteaza la nici o ora ....dar care doar atat fac SUNT PREZENTI....si au dezvoltat o capacitate extraordinara de A SE FACE CA MUNCESC; se acopera cu hartii, participa in comitete si comitzii dar pana la urma MASURA SUPREMA A MUNCII DASACALULUI E DATA DE CE I RAMANE COPILULUI IN CAP..si exista oameni care poate...datorita unor motive bine intemeiate nu ajung la o ora (fara a face din asta un obicei )

Anonim spunea...

In aceeasi nota...ca tot sunteti lider sindical; haideti sa sustinem o verificare o data la 5 ani pt profesori gen concurs national ....dar un examen serios nu gen grade didactie , adeverinte la cursuri de perfectionare unde ne intalnim numai cu gandul la masa de dupa etc :)
Scapam de ...cine nu e in stare (cel putin 40 % ) si avem un salariu decent pt ceilalti

Daniel Mălăelea spunea...

Nu m-am referit la cei care din motive obiective lipsesc cate o ora sau cate o zi, ci la acei colegi care sunt obisnuiti sa lipseasca. Si carora nu li se intampla nimic.
Nu la toate cursurile de formare si perfectionare se pierde vremea.

Anonim spunea...

Am o cunostinta...manager la o multinationala .Tipu' are o replica in momentul in care participa la un interviu de angajare si i s a zis ca cere prea mult salariul ...'' daca vreti sa munceasca oameni pt voi ii platiti ca pe oameni ...numai maimutele muncesc pe alune :) cata dreptate are !

Anonim spunea...

Ce vreau sa subliniez cu cele de mai sus :....profesorii nu prea au alternative..unde sa te angajezi ?...sa fii platit ca un om...nu ca o ...nici macar la maimute nu intram...cred ca pe la gandaci :))

Anonim spunea...

In organigrama liceelor exista postul de informatician ; inginer de sistem ceva de genul acesta...Dle Malaelea cine ocupa acest post in scoala Dvs ? :) ...si cate ore sta la program ? Cine preda disciplina ''Management de proiect '' la scoala postliceala ....cate ore a facut si pe cate a incasat banii ?...sa continui ? :)

Daniel Mălăelea spunea...

Continuati, va rog. Habar nu am cine preda la scoala postliceala aceasta disciplina si multe altele. Am probleme mult mai importante care ma preocupa. astept sa ma informati si pe mine despre multe lucruri care se intampla in Media.