duminică, 10 mai 2009

Am câştigat!

Am participat astăzi la crosul din Piaţa Constituţiei. Nu am reuşit să mă clasez între primii 10 concurenţi, dar am reuşit să termin cursa şi să mă situez undeva în prima jumătate. În primul rând, mă bucur că am câştigat lupta cu mine însumi. Pe la jumătatea cursei m-a bătut tare gândul de a abandona. Am avut însă ambiţia de a o termina. În al doilea rînd, am câştigat sănătate. Întotdeauna am făcut mult sport. În ultimii ani, programul zilnic extrem de încărcat m-a făcut să neglijez activitatea sportivă. Mulţumesc organizatorilor pentru iniţiativa de a organiza acest cros.
Atmosfera a fost extrordinară. Au fost mulţi tineri, dar au fost persoane de toate vârstele. Toţi am fost câştigători.
Aştept cu nerăbdare organizarea altor întreceri sportive şi promit să particip de fiecare dată. Nici nu are importanţă cine sunt organizatorii, atâta timp cât avem toţi de câştigat. Sportul înseamnă sănătate şi avem datoria de a-i îndemna pe copiii noştri să facă sport, chiar dacă M.E.C.I. nu înţelege cât de importante sunt orele de educaţie fizică şi sport.

3 comentarii:

Lilick Auftakt spunea...

Felicitari! Tocmai citisem si la Mihai Voicu. Faci treaba foarte buna, Daniel. Mai ales pentru copii. Bravo.

Dar nici aici nu gasesc poze cu voi... :(

loredana spunea...

Cum vi se pare revista scolii mele?
http://lorybia.blogspot.com/2009/05/clipa-de-cutezanta.html
Felicitari pt concurs!

Daniel Mălăelea spunea...

Am fost fericit sa particip astazi la cros. Au fost multi copii. Am terminat cursa destul de bine. Promit sa mai particip. Imi pare rau ca vreo 3 baieti de-ai mei n-au reusit sa mai ia startul. Dar Caramelo a fost printre cei mai buni.