joi, 21 mai 2009

Şi subiectul de la teza de Istorie a fost greşit

Subiectul al doilea al tezei unice la Istorie a fost redactat greşit. Armata I a fost confundată cu Armata a II-a, într-un enunţ al tezei. Eroarea a fost sesizată însă de Ministerul Educaţiei înainte ca subiectele să ajungă la copii, iar aceştia au primit subiectele împreună cu o erată. Totuşi, este cea de-a doua greşeală de la teza unică de anul acesta, după ce şi la Limba Română subiectele au fost elaborate eronat.

Subiectul la teza de la Istorie făcea referire la bătălia de la Mărăşti, în care a fost implicată Armata a II-a română. Ulterior, cu referire la aceeaşi bătălie, subiectul anunţa că Armata a I română, condusă de mareşalul Alexandru Averescu, a obţinut victoria împotriva trupelor germane şi austro-ungare, după o săptămână de luptă.

Ceea ce e greşit în subiect este faptul că Armata a II-a, şi nu Armata I română a obţinut victoria la Mărăşti. Mai mult decât atât, Armata I nu a fost condusă de mareşalul Averescu.

Una dintre cerinţele subiectului era ca elevii să menţioneze, pe baza textului, două deosebiri şi o asemănare între luptele desfăşurate în Moldova, în 1917, de Armata I română, respectiv Armata a II-a română.

Aurel Cornea, FSLI: Ministrul Educaţiei ar trebui să treacă la demiterea tuturor celor care au greşit

"Nu aş considera-o o greşeală. Din punctul nostru de vedere, problema care a apărut nu a creat niciun impediment în desfăşurarea în bune condiţii a tezei la Istorie. Copiii nu sunt afectaţi", a declarat Sorina Făsui, de la Comisia de Examinare Bucureşti.

Întrebată a cui este vina pentru greşeala strecurată, Sorina Făsui s-a întrebat retoric: "Să spunem că e vina dactilografei?"

"Este o lipsă totală de profesionalism, de respect faţă de elevi, faţă de opinia publică, de profesori şi ar trebui, în momentul de faţă, ca întregul personal din acest centru (de unde s-a produs greşeala, n. red.) să-şi dea demisia, în cap cu domnul Mirescu. Ministrul Educaţiei ar trebui să treacă la demiterea tuturor celor care au greşit", a declarat Aurel Cornea, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI).

"Astfel de erori nu sunt admisibile. Există o problemă. Se va constitui o comisie de anchetă şi se va vedea cine au fost vinovaţii, pentru ca astfel de greşeli să nu se mai repete", au precizat, pentru NewsIn, reprezentanţii ministerului.

Elaborarea subiectelor şi a baremelor, precum şi evaluarea sunt în grija Centrului National de Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar (CNCEIP).

"Erata s-a transmis până la ora 11.27, cu cel puţin 30 de minute înainte de începerea tezei. Centrele de comunicare au avut permisiunea să comunice această erată prin faxuri, la toate şcolile, astfel încât să nu deranjată buna desfăşurare a tezelor", a declarat Directorul Centrului Naţional de Curriculum şi Evaluare, Cristian Mirescu.

http://www.realitatea.net/unul-dintre-subiectele-de-la-teza-unica-la-istorie-a-fost-gresit---cum-comentati_521667.html

Ei nu sunt în stare să formuleze corect subiectele şi au pretenţii ca elevii să le mai şi rezolve? Chiar nu este nimeni capabil să verifice dacă subiectele sunt formulate corect? Ne jucăm cu soarta acestor copii. Cineva trebuie să răspundă.

10 comentarii:

tony spunea...

Trebuie sa nu se mai intample asa ceva copiilor.Ce parere isi fac ei despre tara in care traiesc?

Anonim spunea...

Era o reclama cu un militian burtos la TV....N ai cu cine domne !! N ai cu cinee...niste tarraanii!! ...eeei asa si in cazul de fata : N AI CU CINE DOMNE
! NISTE PENIBILI...!! nulitatile din comitetele si comitiile de elaborare a subiectelor ajunse acolo pe baza de algoritm politic...Mi e scarba !

Lilick Auftakt spunea...

Parca si vad cum copiii rad, se amuza de prostia celor care fac subiectele. Fac misto de profesori... Si au si dreptate din pacate. Trebuie insa sa vada si lectia urmatoare: ca cei care gresesc platesc.

loredana spunea...

Nu doar subiectul la teza e gresit...ci intreg sistemul....tezele unice....cele mai irelevante probe cred eu....
Cum se poate cere elevilor sa creasca cu moralitate si spirit de corectitudine daca insasi profesorii(unii)nu au reusit sa invete acest lucru....cand se uita la diferentele enorme intre tezele unice si notele din oral si trec nepasatori mai departe...
In ziua de azi nota a devenit atat de importanta incat nimanui nui mai pasa daca e meritata sau nu,nimeni nu se mai preocupa de faptul ca trebuie sa mai si ramai cu ceva cunostinte dupa anii de studiu nu numai cu nota...fie ea chiar si de 10...
Asta este ...traim in romania si asta se vede...
Cu respect,Loredana

Daniel Mălăelea spunea...

Pentru faptul ca nota conteaza mai mult decat cunostintele, parintii sunt cei mai vinovati. Ei sunt cei care alearga dupa note mari. Eu am facut cateva referate pentru copiii unor colegi, la rugamintea acestora, pentru a obtine nota 10. Daca asa-i invatam pe copii!

Mirea spunea...

E o rusine si o dezonoare adusa acestui popor,pentru ca "ciocoii" din Ministerul Educatiei n-au nici-o legatura cu esenta neamului sunt doar vorbitori de limba romana(pana la urma s-au dovedit incapabili si aici)...Avea Adrian Paunescu un articol de curand intitulat absolut relevant cu ce sa intampla la noi:"Port ilegal de limba romana"..."Se bat cocorii pribegi sa se catere-n scaun,si tara se duce de rapa..."

Daniel Mălăelea spunea...

Mirea, de ce nu incerci sa tii mai mult legatura cu mine? Esti unul dintre cei mai buni elevi pe care i-am avut. Sa nu te irosesti, omule!Te voi ajuta intotdeauna, daca vei avea nevoie. Incearca sa te afirmi. Nu sta degeaba. Citeste, scrie, asculta, incearca sa intelegi si exprima-ti opiniile. Foloseste blogurile prietenilor mei. Sunt toti oameni deosebiti si vor vedea ca esti un tanar foarte valoros. Sigur iti vor intinde si ei o mana. Ai o viata inainte.Viitorul trebuie sa fie al vostru.

Daniel Mălăelea spunea...

Declaraţie de presă a ministrului Educaţiei, doamna Ecaterina Andronescu, în legătură cu evenimentele petrecute la teza cu subiect unic la istorie (clasa a VIII-a) de joi, 21 mai
22.05.2009

Elevii aflaţi în sălile în care susţineau teza cu subiect unic la Istorie sau geografie nu au avut de suferit întrucât subiectele transmise lor au fost corecte.
Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării nu elaborează subiecte pentru evaluările naţionale.
Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar, înfiinţat prin HG 231/2007, are, între cele patru competenţe, coordonarea şi organizarea sistemului de examene şi evaluări naţionale.
Conducerea ministerului, analizând situaţia creată şi abaterea de la procedurile privind elaborarea subiectelor ce privesc evaluările naţionale, decide:
- acceptarea demisiei directorului CNCEIP, Cristian Silviu Mirescu;
- acceptarea demisiei doamnei Rodica Tudorică, consilier inspector pentru disciplina istorie;
- demararea, începând din data de 22 mai a.c., a unui control general.
Începând cu săptămâna viitoare, Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar va avea o nouă conducere.

Ecaterina ANDRONESCU,
Ministrul Educaţiei, Cercetării şi Inovării

Daniel Mălăelea spunea...

Imi pare rau pentru doamna Tudorica, pe care o cunosc bine. Dar greselile se platesc. Si uite asa, doamna Andronescu rasufla din nou usurata.

Daniel Mălăelea spunea...

Premierul Emil Boc a anunţat, vineri, că i-a solicitat ministrului Educaţiei, Ecaterina Andronescu, să redacteze un raport referitor la incidentele apărute în desfăşurarea tezelor unice, document pe care să îl prezinte în următoarea şedinţă a Guvernului.

"Am cerut ministrului un raport despre ce s-a întâmplat, concluziile vor fi prezentate miercuri în Guvern", a spus Boc.(www.mediafax.ro)