Fostul lider al minerilor din Valea Jiului Miron Cozma susţine că responsabilitatea pentru moartea fiicei în vârstă de 13 ani a lui Constantin Creţan, Vasilica Creţan, care s-a sinucis după ce a luat nota 7 la teza de limba română, aparţine ministrului Educaţiei.
Miron Cozma a declarat, sâmbătă, corespondentului MEDIAFAX că, în opinia sa şi a altor lideri apropiaţi lui Constantin Creţan, ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, poartă responsabilitatea pentru moartea fetei de 13 ani a lui Creţan, în condiţiile în care lucrările elevilor au fost recorectate şi depunctate.
"Este incredibil cum un ministru al Educaţiei poate să ceară reevaluarea tuturor lucrărilor şi depunctarea elevilor. Probabil doamna ministru trebuia să se gândească la faptul că nu profesorii vor fi cei afectaţi, ci copiii. Fata aceasta era un elev foarte bun şi nota ei de la Rovinari a fost 8,60, din câte am înţeles, iar la Târgu Jiu a fost depunctată până la 7.00. E o diferenţă foarte mare, care trebuie să-i pună pe gânduri şi pe cei care au dat aceste note", a menţionat Cozma.
Vasilica Olivia Creţan, fata în vârstă de 13 ani a lui Constantin Creţan, liderul Ligii "Miron Cozma", din Rovinari, a fost înmormântată sâmbătă, sute de persoane participând la funeralii, mama acesteia leşinând şi fiind transportată la spita.
aiciDumnezeule, unde s-a ajuns! Ar trebui sa ne simţim toţi responsabili pentru această tragedie. Ceva trebuie să se schimbe. Ar trebui să ne trezim. Copiii noştri nu trebuie să moară pentru câteva sutimi sau pentru o notă proastă. E dureros că nu am văzut nicio declaraţie dată de un oficial MECI sau al Guvernului, nicio parere de rau pentru moartea acestui copil. Dumnezeu să te odihnească, îngeraşule! Şi să ne ierţi.
3 comentarii:
Vreau sa spun doar un caz...elev cu 4 note de 4 in oral ia la teza nota 8...si ministerul mai se indoieste de irelevanta acestor teze? Si de corectitudinea si moralitatea unora dintre profesori nu are nimic de spus...
Intreb noi elevii mai putem crede in sistem?
Imi puteti lasa un mail sau un id de mess unde sa va trimit proiectul?La cel de pe blog nu am putut trimite.Ms anticipat
Loredana, id-ul meu este danielmalaelea.
Trimiteți un comentariu