Rudarii din Glod-Damboviţa vindeau boierilor, pe vremea Regelui, fructe de pădure şi zmeură * Acum scormonesc munţii şi strâng piatră pentru casele noilor ciocoi. Ei au uitat de mult să mai facă linguri şi străchini.
Satul Glod, pe care filmul Borat l-a facut sa straluceasca in toata splendoarea mizeriei lui la Hollywood, se afla la 15 kilometri de asa-zisul paradis turistic
Ca sa ajungi in celebrele statiuni de pe Valea Prahovei este obligatoriu sa treci prin purgatoriul Glod. Pe o portiune de doar doi kilometri strabati o zona sordida, care socheaza prin saracie si prin marea departare de civilizatie. Casele saracacioase sunt facute din pamant si nu au garduri la curti. Soseaua nationala este un "Corso" local, masinile luxoase fiind nevoite sa incetineasca si sa defileze incet printre sute de ochi flamanzi si scormonitori. Fiecare pereche de ochi transmite o frantura de existenta dintr-un calvar cotidian.
Fara soarta si fara bulibasa
Comunitatea de rudari nu are bulibasa. Si aceasta traditie a fost pierduta. Nicolae Stanciu tine loc de bulibasa. Spune ca rudarii au venit aici, pe drumul Sinaii, in urma cu vreo suta de ani. Au plecat de la Gura Zlacului, un parau din Prahova, unde mureau de foame si au venit aproape de paradisul din Sinaia. Au inceput sa stranga zmeura, mure si afine pe care le vindeau boierilor din hotelurile luxoase. "Erau vremuri bune! Nu trecea un tren prin Gara Regala din Sinaia care sa nu aiba parte de cornetele de zmeura proaspete oferite de tigancuse!" "Si acum?" "Acum? Ti-e frica sa intri in gara din Sinaia! Rudarii sunt vanati de politie, de regula amenda fiind de 15 milioane lei, pentru vanzare in locuri nepermise! Din ce sa mai traiasca rudarii nostri?", se vaita Nicolae Stanciu. Ani de zile tiganii din Glod au trait din culesul si valorificarea fructelor de padure: zmeura, mure, afine si coarne. In anii ploiosi, cete de culegatori adunau sute de cosuri cu ciuperci de padure pe care le valorificau la centrele de colectare. Secretul locurilor bune pentru cules era pastrat cu sfintenie si transmis din tata in fiu. Din vremurile bune au ramas acum amintirile. S-a schimbat clima si nu se mai fac ciuperci nici chiar in anii in care ploua abundent. S-au schimbat si oamenii si tiganii nu mai au voie sa vanda zmeura in gara din Sinaia sau langa hotelurile luxoase, pline de boieri.
Viata din piatra seaca
Speriati de perspectiva foamei crancene, localnicii s-au indreptat spre piatra seaca a muntelui, pentru a scoate de acolo banii de subzistenta. Ani de zile au scormonit in muntii de piatra smulgand din trupul muntelui felii mari de piatra vanata pe care o stivuiau gospodareste in fata portilor. Niciodata in curte. Trecea boierul spre Sinaia si oprea masina in dreptul portii. "Cum dai piatra rumane?" "Cum s-o dau boierule! Ne intelegem! Dar iei mai multa?"Negocierea se incheia intotdeauna in favoarea rudarului care stia sa lase de la el chiar daca o placa de piatra insemna o ora din viata lui. A doua zi dupa vanzare se puneau caii la caruta si se pleca departe in munte sa se mai aduca o gramada de piatra. Brate de truda sa ai, ca au muntii destula piatra. De vreo cativa ani insa, muntii nu mai au piatra destula pentru tiganii din Glod. Pentru ca muntii au fost restituiti proprietarilor si e din ce in ce mai greu sa aduni o caruta de piatra. "Nu prea ne mai lasa! S-au patronat padurile! Mergem pe garla si-o scoatem din apa! De dimineata pana in seara aduni o caruta de piatra, da greu, ca la ocna!i, povesteste Constantin Luca de 26 de ani. Merge cu caruta la garla, dupa piatra, cu nevasta si fetita de 10 ani. O intreb pe Andreea unde merge si raspunde cu mandrie: "La piatra!". Un raspuns sincer si trist. In fata fiecarei porti din sat se inalta ordonate meticulos gramezi mari de piatra vanata care ar putea fi tot atatea monumente ale suferintei.
Europa nu lasa pe nimeni fara apa
Nicolae Stanciu a facut niste cursuri, unde a aflat ca toate satele trebuie sa aiba apa si canalizare. In Glod au fost trase acum cativa ani doua conducte care aduc apa doar pana in mijlocul satului. Mult prea putin pentru locuitori, care sunt nevoiti sa care zilnic apa in butoaie de plastic, bidoane si galeti. Cu caruta, cu caruciorul sau cu roaba. "Am vorbit la Primarie sa introducem apa cu fonduri europene si sa facem si un pod!", se confeseaza Nicolae Stanciu. Doar 10 familii din Glod au apa, dar nu si-a pierdut speranta. A invatat la cursuri ca Europa nu lasa pe nimeni fara apa.
Cu mortul in spate peste garla
La Glod, biserica este pe un mal al raului, iar cimitirul pe celalalt mal. Cimitirul este nou si cocotat pe un deal de pe malul Ialomicioarei. Acolo a gasit Primaria loc, acolo s-a facut cimitirul. Pod peste rau nu exista. Nicolae Stanciu crede ca se va construi un pod tot cu fonduri europene. Podul este vital pentu locuitorii din sat. Cand nu ploua, poti sa treci cu caruta prin garla si sa duci mortul la groapa. Cand ploua, locul de veci devine un loc unde nu se poate ajunge. Au construit oamenii o punte pe care a luat-o apa. "Suntem tare necajiti cand ploua si avem cate un mort! Ne rugam de padurarii de la ocolul silvic, care au o punte mai la vale, sa ne lase sa trecem cu mortul. Il trecem cu patul, apoi il taram peste toate gardurile de pe dealuri, pana ajungem la cimitir! Pentru noi, ploaia este un blestem!", povesteste Ion Stefan, tarcovnic la biserica. Are 72 de ani si ii tine hangul popii din 1971. N-ar pleca din Glod in alta tara, cu toate ca aici nu mai merge nici cu piatra, nici cu zmeura. "S-a schimbat lumea! E multa rautate! Vrajmasul asta de Diavol le pune la oameni in gand lacomia, sa faca mai mult pentru trup, decat pentru suflet! Intelepciunea este sa ne iubim unul pe altul!", spune profetic batranul.
Celebri lipiti pamantului
Rudarii din Glod sunt dispusi sa vorbeasca ore in sir despre ei si despre viata lor. Cu o singura exceptie: sa nu intrebi nimic despre marea deziluzie a vietii lor: Borat. O rememorare a episodului Borat este imposibila deoarece nimeni din sat nu vrea sa-si reaminteasca ce s-a intamplat. In urma cu trei ani, in micul sat de rudari, izolat de restul lumii, a poposit un tanar inalt si oaches, care zambea cuceritor. Le-a spus satenilor ca vrea sa faca un film despre indepartata lui tara, Kazakhstan, insa acolo nu i se se permite sa filmeze. "Aici, la voi, este la fel ca in tara mea! Voi filma aici pentru ca si voi traiti la fel ca noi!", le-a spus Borat. Satenii l-au crezut si Borat s-a pus pe filmat. Satenii au fost pusi sa faca ceea ce nu ar fi facut niciodata in viata normala si sa pozeze in ipostaze umilitoare. Apoi Borat a plecat in America, unde a realizat un film care a tinut sa socheze lumea buna de la Hollywood. Dupa aparitia filmului, rudarii si-au dat seama de cacealma. Cazul a fost mediatizat in presa nationala si europeana. O celebra firma de avocatura internationala s-a oferit sa ii ajute. Borat a fost actionat in judecata la Londra, satenii fiind reprezentati de un avocat austriac si unul american. Se cereau 30 milioane de euro, ca daune morale, suma din care avocatii urmau sa-si opreasca onorariul. "Eu am fost la Londra cand s-a introdus actiunea. Avocatii mi-au spus ca vom castiga in mod sigur. De atunci si pana acum nu am mai auzit nimic nici despre avocati, nici despre proces! Cred ca cei doi avocati s-au dat de partea lui Borat!", spune cu obida Nicolae Stanciu. De cand satenii au aflat de marea sarlatanie a lui Borat, nici o camera de filmat nu mai are acces in batatura.
Articol din ziarul ,, Ziua''- 17 august 2008
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu