Iubiţi conducători, de sufletele copiilor noştri nu vă pasă?

     Sunt marcat de un eveniment la care am fost martor şi de care, într-un fel, sunt vinovat. M-a bucurat telefonul primit astăzi, în jurul prânzului, de la o doamnă care s-a recomandat a fi mama unui elev de la clasa unde sunt diriginte. Nu am bănuit nicio clipă faptul că este vorba de mama vitregă şi nu de mama naturală, despre care ştiam că e plecată la muncă în Italia. Copilul lipseşte foarte mult şi eu mă văd nevoit să mă zbat de unul singur pentru a-l convinge să vină la şcoală. Sărăcia a determinat-o pe mamă să meargă la muncă în Italia şi plecarea ei a determinat ruperea familiei. El a rămas să penduleze între casa unei mătuşe şi casa tatălui care s-a recăsătorit. Astăzi am înţeles drama pe care o trăieşte acest copil. În faţa mea, doamna i-a tras o palmă care l-a zdruncinat  fizic şi moral. Atitudinea pe care a avut-o faţă de copil nu trăda deloc supărare, care era firească, ci ură. Îmi pare rău pentru că i-am pricinuit acestui tânăr o traumă în plus, dar eu am încercat să-mi fac datoria. Mă străduiesc să fac tot ceea ce depinde de mine pentru a-l avea în continuare elev, deşi lui parcă nu îi mai pasă. Pentru el, timpul s-a oprit în loc atunci când mama a fost nevoit să plece în străinătate.

     Nu este un caz singular. Sunt din ce în ce mai multe cazurile de copii ale căror familii se destramă din cauza plecării unuia dintre părinţi la muncă în străinătate. Prostiile pe care cei aflaţi la guvernare le numesc reforme au dus la distrugerea viitorului multora dintre tinerii noştri. Trebuie să facem tot ceea ce depinde de noi, oameni politici şi oameni simpli,  pentru ca românii să vadă cât mai repede luminiţa de la capătul tunelului. Copiii noştri merită un viitor mai bun.