Marţi, 24 mai 2011, domnul profesor George Şovu a fost invitatul meu şi al elevilor din Colegiul Tehnic Media timp de 90 de minute. După întâlnirea ,,oficială'', domnul profesor, doamna profesoară de limba franceză Viorica Anca şi cu mine am mai rămas să discutăm timp de aproximativ o oră. Noi nu ne puteam sătura să-l ascultăm pe domnul profesor, iar domnia sa nu se mai putea opri din povestit. A fost un privilegiu să-l ascultăm pe minunatul scriitor depănând amintiri. Recunosc faptul că am fost extrem de bucuros că am reuşit să fac această imensă bucurie elevilor mei. Mulţi dintre ei au fost cuceriţi de poveştile spuse cu atâta suflet şi unii dintre ei chiar au început să citească cel mai recent roman al domnului Şovu. Sunt sigur că vor mai citi şi altele. Eu le voi pune la dispoziţie cele 18 cărţi ale marelui scriitor pe care le am în bibliotecă.
joi, 26 mai 2011
miercuri, 25 mai 2011
Aşa ceva nu se întâmpla în Liceul de Arte Plastice ,,Nicolae Tonitza'' atunci când director era doamna Tania Vlad
Să aşteptăm măsurile care se impun? Le vom aştepta în zadar.
Mâine, 13 mai, sunteţi invitaţi la ,,Ziua Colegiului Tehnic Media'' !
Mâine, 13 mai, Colegiul Tehnic Media îşi deschide larg porţile pentru a primi oaspeţi de seamă care sunt invitaţi să participe la acţiunile dedicate ,,ZILEI COLEGIULUI TEHNIC MEDIA''. Toate ariile curriculare au pregătit numeroase activităţi care, cu siguranţă, vor atrage aprecierile invitaţilor.
Porţile colegiului vor fi larg deschise începând cu ora 9,30.
Porţile colegiului vor fi larg deschise începând cu ora 9,30.
marți, 24 mai 2011
La mulţi ani, PNL!
Pe 24 mai 1875, sub numele de ,,Coaliţia de la Mazar-Paşa'' se constituia Partidul Naţional Liberal. Au trecut de atunci 136 de ani de glorie şi de eşecuri. PNL este astăzi cel mai important partid istoric din România, iar viitorul se anunţă a fi luminos. Din ce în ce mai mulţi români înţeleg faptul că PNL oferă o şansă care nu trebuie ratată. Avem datoria de a readuce PNL gloria de altădată şi de a cinsti memoria înaintaşilor.
La mulţi ani, PNL! La mulţi ani, România!
Astăzi mi-am împlinit un vis!
De mai bine de 20 de ani visez să îl întâlnesc pe domnul profesor George Şovu şi să-i mulţumesc pentru toate bucuriile pe care mi le-a produs de când eram copil! Eu mi-am hrănit sufletul, în copilărie şi în adolescenţă, cu minunatele sale cărţi. Întotdeauna mi-am dorit să am ocazia de a-i mulţumi. De aproape o jumătate de an ţin legătura cu dânsul prin telefon şi, în urmă cu două săptămâni, chiar ne-am întâlnit şi am discutat aproape o oră. Astăzi, am avut bucuria de a-l avea ca invitat în Colegiul Tehnic Media. Timp de 90 de minute, domnul profesor i-a încântat pe cei 70 de elevi cu întâmplări din viaţa liceenilor de altădată. Sper ca elevii mei să păstreze în suflete întâlnirea cu minunatul om care este George Şovu. Eu voi păstra, cu siguranţă, în suflet această zi şi, în urma acestei întâlniri, celor 14 cărţi scrise de George Şovu, aflate în biblioteca mea, li se vor adăuga încă 5 romane minunate.
duminică, 22 mai 2011
Nu mi-ar plăcea să-i văd pe elevii mei îmbrăcaţi la fel
Eu nu sunt de acord cu obligativitatea introducerii uniformei şcolare. Ştiu că sunt opinii pro şi opinii contra, sunt avantaje şi dezavantaje atât pentru părinţi, cât şi pentru unităţile şcolare. Dar nu pot să accept faptul că printr-o decizie administrativă ceva trebuie să devină obligatoriu. Cred că această decizie trebuie luată doar la nivelul unităţilor şcolare. Nu văd de ce ar trebui neapărat să ne întoarcem în urmă cu 21 de ani. Mi s-ar părea mai normal faptul ca fiecare unitate şcolară să stabilească un element de vestimentaţie distinct (un tricou, un sacou, o eşarfă), aşa cum se întămplă acum, dar nu o uniformă completă.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)

















