vineri, 17 aprilie 2009

Românii vor avea 11 zile libere pe an, începând din 2009

Europenii au, în medie, 13 zile libere anual.
Românii se bucură în acest an de 11 zile libere, cu trei mai mult faţă de anii precedenţi. Asta după ce Parlamentul a aprobat două zile libere de Rusalii şi una de Sfanta Maria, informează Realitatea Tv. Primele două zile libere au fost pe 1 şi 2 ianuarie. Alte două vin de Paşte. La numai cateva zile, romanii se vor putea bucura de incă un liber, de 1 mai. Sărbătoarea Rusaliilor aduce alte două zile in care nu se lucrează. Urmează ziua liberă de Sfanta Maria şi cea de 1 decembrie. Sfarşitul de an aduce alte două libere, de Crăciun. Cu cele 11 zile libere, Romania se apropie de media europeană. Potrivit statisticilor, europenii au in medie 13 zile libere anual.
Sursa:www.ziua.ro

I-am reîntâlnit pe Oliver Lustig şi Liviu Beris

În zilele de 13-15 aprilie am participat la un curs de formare pentru profesorii de istorie pe problema predării Holocaustului. Am participat la un astfel de curs pentru prima dată în 2005 şi de atunci particip în fiecare an. Deşi cursul este în general acelaşi, totuşi vreau să particip pentru că astfel am ocazia de a-i întâlni şi asculta pe doi dintre supravieţuitorii Holocaustului din România. Este un privilegiu faptul că pot să-i ascult povestind de fiecare dată pe Oliver Lustig, care a fost închis la Auschwitz-Birchenau şi pe Liviu Beris, care a supravieţuit deportării în Transnistria. Trecuţi de 80 de ani, aceşti eroi m-au fascinat de la început. Am învăţat atât de multe lucruri de la dânşii şi i-am îndrăgit atât de mult încât nu pot să ratez nicio ocazie de a-i reîntâlni.
Sper să reuşesc să-i conving să accepte invitaţia de a participa la o întâlnire cu membrii Cercului de istorie ,,Nemuritorii'' din Colegiul Tehnic Media. Îmi doresc foarte mult să realizez acest lucru pentru elevii mei.

joi, 16 aprilie 2009

Şcolile ar putea rămâne fără personalul nedidactic

Secretarul de stat Costoiu spune că nu va fi disponibilizat nici un cadru didactic
Ministrul Ecaterina Andro­nescu declara, luni, că nu există perspectiva sumbră de a disponibiliza dascăli din învăţământ, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Guvern din 11 aprilie, întrucât „nu poţi lucra fără profesori, fiindcă clasele nu se reduc cu 15%”. Textul ordonanţei Boc, prin care bugetul a fost rectificat negativ, prevede că doar 15% din posturile vacante pot fi ocupate şi iniţial se promisese ministrului Educaţiei că această situaţie nu are valabilitate pentru învăţământul preuniversitar de stat, care era exceptat. Explicaţia a fost anulată însă în textul ordonanţei de urgenţă şi a fost înlocuită cu un paragraf care stabileşte că „pentru posturile din sistemul de învăţământ de stat, urmărirea încadrării în procentul de maximum 15% se realizează la nivelul întregului sistem de învăţământ de stat, în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului Educaţiei”.
Posturile didactice nu vor fi afectate de ordonanţă, întrucât procentul se va aplica întregului sistem ce cuprinde şi posturi nedidactice şi auxiliare”, ne-a declarat dl. Mihnea Costoiu, secretar de stat în MEC. Deşi ministerul speră că nu vor fi afectate posturile de predare, întrucât, chiar şi în cazul suplinitorilor, posturile au continuitate, decizia Guvernului riscă să ducă la o a doua curbă de sacrificiu în privinţa personalului nedidactic (bibliotecari, laboranţi, paznici, femei de serviciu etc.), după reducerea masivă din 2005.
Sursa: www.gandul.info

Zvonurile încep să se confirme

Sindicaliştii din educaţie au spus că prin ordonanţa de rectificare bugetară, care prevede ca posturile vacante din învăţământ să fie ocupate doar în proporţie de 15%, aproximativ 60.000 de suplinitori vor rămâne fără loc de muncă, iar profesorii vor trebui să lucreze mai mult pe bani mai puţini.
"Guvernul a premeditat această soluţie de rectificare bugetară, nouă ne-au spus că restructurările din sistem nu vor afecta educaţia, dar pe ascuns au introdus în lege o prevedere care înseamnă că aproape 60.000 de suplinitori vor fi daţi afară din învăţământ. Este adevărat că vrem să ridicăm calitatea educaţiei şi să avem numai profesori foarte buni şi cât mai puţini suplinitori, dar problema este că oricum nu are cine să predea în locul lor, decât dacă Guvernul nu se gândeşte să extindă normele didactice şi să îi facă pe profesorii titulari să muncească mai mult pe bani mai puţini. Guvernul propusese să fie daţi afară 20.000 de profesori la discuţiile despre rectificare, dar convenisem că masura nu va fi aplicată. Se pare că până la urmă au îngheţat şi salariile şi dau şi oameni afară", a explicat secretar general al Federaţiei Educaţiei Naţionale (FEN), Constantin Ciosu.

Pe de altă parte, preşedintele executiv al Federaţiei "Spiru Haret", Marius Nistor, crede că nici prin creşterea normelor didactice la mai mult de 18-20 de ore de predare pe săptămână nu s-ar putea rezolva problema claselor care vor rămâne fără profesori. "Sunt suplinitori care au ore la două sau trei unităţi şcolare, ceea ce înseamnă că va fi foarte dificil, dacă nu imposibil, întocmirea unor orare care să rezolve eliminarea acestor cadre din învăţământ", spune Nistor.

Această nouă decizie a Guvernului îi nemulţumeşte şi mai mult pe sindicalişti, în condiţiile în care, prin rectificarea bugetară, Educaţia a pierdut aproape 1,5 miliarde de lei, atât din fondurile de investiţii cât şi din cele de salarii, ceea ce înseamnă că niciunul dintre cele două obiective strategice ale guvernului pentru acest domeniu nu au fost atinse, respectiv 6% din PIB pentru Educaţie şi majorarea cu încă 33% a salariilor cadrelor didactice. "Avem mai puţin de 4% din PIB, cât despre salarii, nu numai că nu mai cresc, dar chiar scad, dacă profesorii vor trebui să muncească mai mult pe aceiaşi bani", comentează reprezentantul FEN.(www.realitatea.net)

Vai de viaţa profesorului român! Cum de s-a ajuns atât de departe? Explicaţii sunt multe. Vinovaţii la fel de mulţi, dar acum important este să încercăm să împiedicăm dezastrul ce urmează să se producă. Părerea mea este că mare lucru nu vom reuşi, dar suntem datori să încercăm.

luni, 13 aprilie 2009

De ce doar domnul Bobulescu?

Astazi a avut loc intalnirea dintre liderii nostri si presedintele Băsescu. Nu aşteptam minuni şi totuşi speram ca liderii noştri să ia atitudine. Dumnezeu să-i mai înţeleagă.
,,Presedintele Federatiei Alma Mater, Razvan Bobulescu, a iesit vizibil suparat de la intalnirea sefilor sindicatelor din invatamant cu presedintele Traian Basescu. "Rezultate zero!", astfel a caracterizat Bobulescu discutiile cu Traian Basescu privind posibilitatea cresterii salariilor profesorilor. "Presedintele ne-a informat ca trebuie sa intelegem ca Romania trece printr-o situatie de criza. Salariile raman inghetate anul acesta. In acest context, doamna ministru Andronescu ar trebui sa urmeze exemplul domnului ministru Miclea", a declarat Razvan Bobulescu. Intrebat despre soarta reformei Invatamantului in urma deciziei Guvernului de a nu majora salariile cadrului didactic, Razvan Bobulescu a raspuns scurt: "Totul se duce de rapa".(www.ziua.ro)

duminică, 12 aprilie 2009

Profesorii nu vor mai primi nici un leu în plus la salariu până în anul 2010

Salariile profesorilor nu vor creşte cu nici un leu, anul acesta, majorările de 33% pentru dascălii din preuniversitar, respectiv 50% pentru cadrele didactice din universităţi urmând a fi aplicate la 1 ianuarie 2010.
Reprogramarea majorărilor votate de parlament în toamna anului trecut, vine după ce bugetul alocat Ministerului Educaţiei a fost redus cu 811 milioane de lei, consecinţă a acordului pe care guvernul l-a încheiat cu Fondul Monetar Internaţional. „Legea 221 prevedea majorarea cu 50%, dar din aceasta a fost deja alocată o cotă de 9%. Dacă ar intra în vigoare iar Legea 221, aceasta ar presupune o creştere salarială cu 33,6%, începând cu 1 ianuarie 2010, când, probabil, economia îşi va reveni", a declarat ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, citată de Mediafax, precizând că, în schimb, sporurile vor fi menţinute. Astfel, profesorii rămân şi fără creşterile de 5% programate de executiv pentru acest an (3% din luna aprilie şi 2% din luna octombrie), procent considerat oricum nesatisfăcător de către dascăli.
În replică la anunţul făcut de Ecaterina Andronescu, sindicaliştii aşteaptă pe de o parte documentul oficial care să ateste respectiva măsură, iar pe de altă parte rezultatul referendumului organizat în teritoriu de toate cele patru federaţii. “Doamna ministru poate anunţa orice. Dumneaei a spus multe: că vom avea 6% din PIB pentru Educaţie, că majorările se vor aplica anul acesta şi că va pleca de la şefia MECI dacă aceste lucruri nu se vor întâmpla. Vrem să vedem ordonanţa guvernului şi apoi discutăm. După Paşte vom ştii şi pentru ce au optat dascălii: pentru miting, pentru boicotarea bacalaureatului şi tezelor cu subiect unic sau pentru greva generală”, ne-a spus Constantin Ciosu, secretarul general al Federaţiei Educaţiei Naţionale.
Sursa: www.gandul.info