La sfârșit de an școlar

     

        Am fost 2 ani și 7 luni membru al echipei de conducere dintr-un inspectorat școlar și am depus eforturi mari pentru a rezolva multe dintre problemele sistemului de învățământ preuniversitar. Printr-un concurs de împrejurări și pentru că sunt liberal, am fost trimis la catedră. A fost șocant, pentru că îmi făcusem datoria cu multă seriozitate și pentru că depusesem mult suflet. Mi se părea că este nedrept ceea ce mi se întâmplă. Dar am strâns din dinți și am mers înainte. 

         Au trecut deja 3 luni și jumătate de când sunt la catedră. M-am implicat din prima zi în viața colegiului în care predau. M-am confruntat din nou, zi de zi, cu realitatea dură din liceele tehnologice. Am regăsit plăcerea de a lucra cu elevii mei și am retrăit bucuria de a discuta problemele sistemului împreună cu profesorii din cancelarie. Sunt mult mai liniștit și am mai mult timp liber  pentru mine și pentru familie. Dar mă doare ceea ce se întâmplă în sistemul de învățământ preuniversitar și vreau să mă implic în continuare în rezolvarea problemelor din sistem. Deja este târziu și cu fiecare an care trece, copiii noștri pierd și se irosește generație după generație.

         Până la urmă, răul pe care mi l-au făcut cei care m-au trimis la catedră s-a dovedit a fi un lucru bun. Am avut timp să analizez activitatea mea din inspectorat, m-am lovit din nou de problemele grave din sistem, am avut răgazul necesar pentru a-mi face planuri de viitor și, mai ales, pentru a găsi soluții la multe dintre problemele existente.

       Dacă toți inspectorii școlari și toți directorii ar fi trimiși mai des la catedră, învățământul preuniversitar românesc ar avea mai multe șanse să renască din propria cenușă.