Despre înţelepciune...

       De 40 de ani învăţ permanent. Învăţ din cărţi, de la oamenii din jur, de la viaţă. Uneori, gândesc că am realizat destule lucruri importante în viaţă, iar alteori consider că mai am mult până să pot spune că mi-am făcut datoria ca om pe acest pământ. Niciodată nu am gândit că am învăţat suficient şi că a venit vremea să acumulez şi altceva decât înţelepciune. Constat însă, cu nemulţumire, faptul că este plină lumea de oameni care consideră că ei le ştiu pe toate, că ei sunt cei mai deştepţi, înţelepţi, că sunt desăvârşiţi. Eu ştiu că omul învaţă cât timp trăieşte şi că învaţă, mai ales, din greşelile sale sau ale celor din jur.

       Sunt profesor de istorie şi de multe ori folosesc exemple din trecut pentru a-mi argumenta afirmaţiile. Întotdeauna i-am admirat pe greci pentru istoria lor, pentru creaţiile ştiinţifice, pentru operele de artă şi înţelepciunea lor. Poate că maximele şi reflecţiile înţelepţilor greci din antichitate îi vor pune pe gânduri pe toţi cei care cred că nu mai au nimic de învăţat de la nimeni.

Pittakos din Mitilene (sec. VII-VI î.Hr.) scrie:

,,Nu-ţi fă altă provizie decât de înţelepciune; e singurul bun pe care soarta nu ţi-l poate lua.''

,,În tinereţe fă-ţi provizii de fapte bune, iar la bătrâneţe de înţelepciune.''

Solon (sec. VII-VI î.Hr.) scrie:

,,Învaţă întâi să asculţi şi după aceea să comanzi.''

,,Îmbătrânesc învăţând mereu câte ceva.''

,,Cu cât îmbătrânesc mai mult, cu atât învăţ mai mult.''

Chilon din Lacedemonia (sec. VII  î.Hr.) scrie:

,,Cei învăţaţi se deosebesc de cei neînvăţaţi prin nădejdi temeinice.''

,,Cât eşti tânăr învaţă multe lucruri folositoare.''

,,Cel puţin preţuieşte învăţătura, dacă nu există judecată!''