Art. 252
(1) Personalul didactic titular în sistemul de învăţământ preuniversitar, la data intrării în vigoare a prezentei legi, îşi păstrează dreptul dobândit la concursul naţional unic de titularizare.
(2) Personalul didactic din învăţământul preuniversitar care a devenit titular al sistemului naţional de învăţământ prin repartiţie guvernamentală sau prin orice altă formă legală beneficiază dc aceleaşi drepturi ca şi personalul didactic devenit titular prin concursul naţional de titularizare.
(3) În condiţiile intrării în restrângere de activitate, cadrele didactice titulare în sistemul de învăţământ
preuniversitar beneficiază de soluţionarea restrângerii de activitate prin:
a) transferul consimţit între unităţile de învăţământ preuniversitar;
b) repartizarea pe posturi/catedre vacante, coordonată de inspectoratul şcolar judeţean/Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, conform metodologiei elaborate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, până la data de 15 noiembrie a fiecărui an.
(4) Prin restrângere de activitate se înţelege:
a) situaţia în care postul/norma didactică nu se încadrează în sistemul de normare privind efectivele de preşcolari şi elevi prevăzute de lege;
b) situaţia în care se constată diminuarea numărului de ore, sub nivelul unei jumătăţi de normă fără posibilitate de completare în aceeaşi unitate sau într-o unitate de învăţământ apropiată.
Art. 253 Cadrele didactice netitulare calificate care au participat la concursul naţional unic de titularizare în ultimii 3 ani, anteriori intrării în vigoare a prezentei legi, care au obţinut cel puţin nota 7 şi au ocupat un post/catedră devin titulari ai şcolii respective dacă:
a) se certifică viabilitatea postului/catedrei;
b) consiliul de administraţie al şcolii respective este de acord.
Se observă faptul că în caz de restrângere de activitate, cadrul didactic titular pierde dreptul de a-şi alege un post dintr-o listă de posturi vacante şi va fi nevoit să meargă din şcoală în şcoală pentru a găsi un post liber pe care să se transfere. Apoi va trebui să facă tot ceea ce va putea pentru a convinge conducerea acelei unităţi şcolare să accepte realizarea transferului.
3 comentarii:
În temă, vă invit la un funny photo retouch cu “şeful cel mare” şi la “impresii” după încheierea protestului prin greva foamei al Doamnei Cristina Anghel.
Iar ati mimat intreruperea lucrului
Tot asa mimati si ca-i aparati pe oameni
Trimiteți un comentariu