miercuri, 3 noiembrie 2010

Ultima poezie a Maestrului Adrian Păunescu

 De la un cardiac, cordial
De-aicea, de pe patul de spital,
Pe care mă găsesc de vreme lungă,
Consider că e-un gest profund moral
Cuvântul meu la voi să mai ajungă.

Mă monitorizează paznici minimi,
Din maxima profesorului grijă,
În jurul obositei mele inimi
Să nu mă mai ajungă nicio schijă.

Aud o ambulanţă revenind,
Cu cine ştie ce bolnav aicea,
Alarma mi se pare un colind
Cu care se tratează cicatricea.

Purtaţi-vă de grijă, fraţii mei,
Păziţi-vă şi inima, şi gândul,
De nu doriţi să vină anii grei,
Spitalul de urgenţă implorându-l.

Eu vă salut de-a dreptul cordial,
De-a dreptul cardiac, precum se ştie,
Recunoscând că patul de spital
Nu-i o alarmă, ci o garanţie.

Vă văd pe toţi mai buni şi mai umani,
Eu însumi sunt mai omenos în toate,
Dă-mi, Doamne, viaţă, încă nişte ani
Şi ţării mele minima dreptate.

5 comentarii:

Mirea spunea...

"Şi află, doctore, c-aici mă doare,
Acolo unde geme-un colţ de ţară,
Acolo unde plânge fiecare
Ca naţiunea noastră să nu moară.


Iar dacă e de completat o fişă,
Te rog, permite-mi să o scriu cu sânge,
Începătura bolii este grijă,
Am tricolorul ciuruit pe sânge."

ADRIAN PĂUNESCU

Baimareanul spunea...

Sa dea Domnul sa nu fie ultima.

bucuresci spunea...

Adaugati-i si titlul :

De la un cardiac, cordial

ana maria spunea...

E trist,dar suntem un popor fatarnic!Ne facem doar ca apreciem adevaratele valori nationale!Nu mai suport sa vad ce tam-tam se face in media imediat dupa moartea unui mare om care,pana atunci a fost practic nebagat in seama.Pacat ca astfel de oameni se sting fara a putea sa ne insufle o ultima boare de dragoste,adevar si iubire de patrie,intr-o vreme a lucrurilor fara de valoare,efemere!Pacat!

Dumnezeu sa-l odihneasca!

ana maria spunea...

Făt-Frumos

Oameni, oameni, fraţii mei,
Disperaţii, fericiţii,
V-aţi spălat de superstiţii,
De demoni şi dumnezei.

Însă-i nu-i destul folos
Dacă peste tot ce este
V-aţi spălat şi de poveste,
L-aţi pierdut pe Făt-Frumos.

Vin la voi acum plângând,
Gura-mi sângeră ca rana,
Unde este Consânzeana,
În ce bolţi, pe ce pământ?

Mă ridic plângând de jos,
Ca la un pierdut examen,
Unde vă e basmul, oameni.
Ce-aţi făcut cu Făt-Frumos?

Făt-Frumos n-a existat,
N-a stat nimănui în cale,
Era numai visul moale
Al vreunui trist băiat.

Mai visaţi de vreţi să fiţi
Fericiţi cu capu-n pernă,
Feriţi epoca modernă
De rigizi şi scofâlciţi.

Din prea mult entuziasm
Să nu spargeţi Voroneţul,
Daţi-i voi mai mare preţul,
Oameni, mai râvniţi la basm.

Voi, care aveţi copii,
Nu-i lăsati sub gând satanic,
Să respire sterp, mecanic,
Ca şi când nu ar fi.

Doborâţi himera jos,
Oameni, reveniţi în lume,
Pe umana noastra culme
Regăsiţi pe Făt-Frumos.

Făt-Frumos şi toţi ai lui,
Fiincă unde nu-i poveste
Lume nu-i şi om nu este
Şi, de fapt, nimica nu-i.

El venea la noi pe jos
Şi ni l-au răpit piraţii,
Vameşi vigilenţi, redaţi-i
Actele lui Făt-Frumos.

Daţi-i viaţa înapoi,
Ochii mari, mişcarea buzii,
Făt-Frumosul din iluzii
Şi frumos numai prin voi...

Adrian Paunescu