În seara aceasta am comandat la editura ,,Reîntregirea'' din Alba-Iulia 3 exemplare ale cărţii despre Valeriu Gafencu şi intenţionez ca două să le fac cadou. Sper ca lectura acestei cărţi deosebite să găsească ecou în inimile şi minţile celor doi conducători vremelnici ai României. Cred că Valeriu Gafencu îi vede şi îi judecă pe cei doi pentru toate relele pe care le-au abătut asupra poporului român.
Am rămas profund impresionat citind ,,Îndreptarul de spovedanie'' alcătuit de Valeriu Gafencu. În concepţia sa, cele 4 păcate strigătoare la cer sunt:
* Uciderea cu voie
* Sodomia (împreunare împotriva firii)
* Oprirea pensiei sau simbriei la orfani, văduve, muncitori, salariaţi sau servitori
* Asuprirea văduvelor, orfanilor, invalizilor şi neputincioşilor
Ei ne-au tăiat salariile fără milă şi nu şi-au dat seama că săvârşesc un păcat, iar noi suntem la fel de vinovaţi pentru faptul că nu am avut puterea să împiedicăm păcatul.
Un comentariu:
Nu vor înţelege nimic, probabil nu vor putea citi nici măcar un capitol, "...să le fluturi şi-un tramvai, ei tot cu ochii-n sus şi spre-nainte. Se lasă ceaţa domnilor şi noi ne înlăcrimăm degeaba între cuvinte." Părerea mea e că mult mai important ar fi, aşa cum spuneaţi ca Gafencu să fie introdus în programa şcolară, dar nu numai el. Să se vorbească mai clar în ce condiţii au murit personalitaţi ca Maniu sau Brătianu, un Vulcănescu, e o istorie recentă pe care încă nu am cercetat-o absolut deloc, ba mai mult ne şi ferim să o facem.
Trimiteți un comentariu