vineri, 19 februarie 2010

Întotdeauna voi iubi cântecele lui Cristian Paţurcă



În anii '90 Cristian Paţurcă era un idol al studenţilor bucureşteni. La toate mitingurile şi petrecerile studenţeşti cântam cântecele lui. Anii au trecut, dar eu păstrez în suflet amintiri plăcute din acei ani. De multe ori ascult cu plăcere acele cântece. Îmi pare rău că nu am avut ocazia să discut cu el niciodată, deşi am fost de câteva ori la concertele lui. Cred că ar trebui să medităm asupra confesiunilor sale prezentate în articolul din ,,Evenimentul Zilei''.
„Libertatea o aveam, n-am ştiut ce să facem cu ea. Dacă m-aş întoarce în timp, aş face la fel. Aş încerca însă să evit boala. Îmi pare rău că, în ’90, n-am luat un Kalaşnikov şi să-i împuşc pe toţi cei din frunte. Eram în birou şi cu Iliescu, şi cu Brucan, cu Petre Roman... Aş fi scăpat ţara de ei. Am fost un naiv, am crezut în nişte idealuri. «Lasă-i, bă, că pe ăştia-i judecă poporul», ziceam. I-a judecat pe naiba. Am făcut revoluţia boschetarilor. Asta am ajuns, un boschetar! Exact aşa să scrieţi!”.
„Da, am greşit şi eu, dar din cauza sistemului am ajuns boschetar. Constantinescu a fost cea mai mare dezamăgire, a minţit, n-a făcut reformă, n-a renunţat la comunism. Nu prea l-am mai vazut de la pupăturile din ’96. Ultima dată doar ne-am salutat şi-atât”
„Este încă la putere. El face în aşa fel încât mereu cade în picioare. Nu se retrage, iar, dacă ar face-o, ar trebui să-şi rezerve un loc la Jilava”. (despre Ion Iliescu)
„Marian Munteanu a luat-o cu afacerile, n-a mai băgat în seamă pe nimeni. Da, a ajuns şi ăsta mare şi tare''.
„Dacă nu venea Revoluţia cântam, aş fi dus-o bine. Vedetele de azi sunt, de fapt, nişte pârliţi care habar n-au de muzică”
„Politicienii au rămas la fel, nişte trădători”.

Sursa: www.evz.ro

4 comentarii:

Mihai spunea...

frumos site
v-am adăugat la blogroll
numai bine

Anonim spunea...

nu am auzit de cristian paturca

Daniel Mălăelea spunea...

Ce pacat ca nu ai auzit. Ce cantece minunate a compus!

Daniel Mălăelea spunea...

Dumnezeu sa te ierte, Cristi! Ce cantece minunate ne-ai lasat!