joi, 13 noiembrie 2008

Sindicaliştii din Educaţie ar putea amâna greva generală anunţată pentru 18 noiembrie

Sindicatele din educaţie ar putea amâna greva generală din 18 noiembrie, în cazul în care Curtea Constituţională va declara neconstituţională şi "Ordonanţa 28%", după ce judecătorii CCR au decis miercuri, în acest sens în privinţa ordonanţei ce amână aplicarea legii de majorare cu 50% a salariilor.
"Eram siguri că decizia Curţii va fi una favorabilă nouă, pentru că, într-un stat de drept, legea trebuie respectată. Am anunţat Avocatul Poporului şi pentru ordonanţa prin care se majorează salariile cu până la 28% şi, în funcţie de când se va decide constituţionalitatea acesteia, s-ar putea să amânăm greva generală", a precizat, pentru NewsIn, liderul federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Aurel Cornea.
Preşedintele Federaţiei "Spiru Haret", Marius Nistor, spune că, după ce CCR va lua o decizie şi în privinţa "Ordonanţei 28%", sindicatele din învăţământ se vor întâlni şi vor decide, de comun acord, în privinţa acţiunilor viitoare. "Fireşte, însă, că vom ţine cont de deciziile Curţii Constituţionale", a precizat Nistor.
Sursa: www.realitatea.ro

Un comentariu:

Anonim spunea...

De ce sa nu mai facem greva? Ni s-a rezolvat in vreun fel problema? NU. Deci?