Curtea Constituţională a României susţine, în motivarea deciziei prin care a admis excepţia invocată de Avocatul Poporului, că OUG 136/2008 încalcă legea fundamentală prin faptul că afectează "drepturi complexe, care includ şi dreptul la salariu şi dreptul la condiţii rezonabile de viaţă, care să asigure un trai civilizat şi decent cetăţenilor".
Chiar dacă Guvernul a dat o nouă ordonanţă, de abrogare şi modificare a ordonanţei din octombrie, CCR constată că "neconstituţionalitatea reţinută loveşte actul normativ în ansamblul său", astfel că noua ordonanţă, prin care s-a abrogat doar primul articol, s-a dat după sesizarea instanţei constituţionale şi "nu mai are nici o relevanţă pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate".
Ordonanţa de urgenţă este un act ce permite Guvernului, sub controlul Parlamentului, să facă faţă unei situaţii extraordinare şi care să justifice necesitatea şi urgenţa reglementării unei situaţii care ar aduce atingeri grave interesului public, subliniază CCR. "Or, adoptarea de către Guvern a Ordonanţei de urgenţă nr.136/2008 nu a fost motivată de necesitatea reglementării într-un domeniu în care legiuitorul primar nu a intervenit, ci, dimpotrivă, de contracararea unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învăţământ adoptată de Parlament", susţine Curtea Constituţională.
Dat fiind că Parlamentul a stabilit deja, prin lege, condiţiile şi criteriile de acordare a creşterilor salariale, Guvernul, prin intervenţia sa ulterioară, a intrat în conflict cu prevederile din Constituţie potrivit cărora "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului roman şi unica autoritate legiuitoare a ţării", conchide CCR în motivare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu