duminică, 19 septembrie 2010

,,Liceul Media pentru mine a fost cu adevărat ceea ce aveam nevoie!''

,,...Sunt în acest liceu de puţin timp, iar blogul dumneavoastră l-am găsit din întâmplare acum vreo 3 luni. De atunci il vizitez de fiecare dată când am timp...Aveţi dreptate în ceea ce ati scris. De mică visam  şi îmi doream să ajung profesor, să fiu mereu înconjurată de elevi, poate pentru faptul că vroiam să fiu mereu "copil"...Experienţa pe care am avut-o în celălalt liceu  (Jean Monnet) m-a făcut să-mi schimb părerea...Uram şcoala mai mult decât orice, cu toate că terminasem 8 clase cu cele mai mari medii din şcoală. Terminasem sefă de promoţie, intrasem la liceu cu o medie mai mare decât cea de admitere, iar în anii petrecuţi în acel "infern" (nu-l pot numi altfel) învăţam din ambiţie. Plăcerea dispăruse.. Eram a 3-a din clasă, dar nu mă bucuram de nimic...Tot timpul învăţam ca să demonstrez celorlalţi că nu sunt doar o "ţărancă proastă (aşa cum eram numită de colegi) şi aşa cum mulţi profesori îmi micşorau nota cu 1 punct, doar pentru simplul fapt că, spuneau ei, "eşti de la ţară şi după o să ţi se urce la cap". Toate chestiile astea m-au afectat enorm...Am ajuns luni întregi să merg regulat la psiholog şi neurolog, până în momentul când nu am mai putut suporta. Atunci când am făcut pasul să mă mut, nu aveam speranţe prea mari, dar am ajuns în acest liceu minunat cu profesori şi colegi excepţionali. Aici am învăţat ce înseamnă cu adevarat un colectiv şi ce înseamnă să înveţi de dragul profesorilor. Aici am revenit la ideea că profesorii sunt înainte de toate oameni şi pot fi prieteni foarte buni.
Poate că experienţa trăită m-a învăţat să preţuiesc acum cu adevărat ceea ce Dumnezeu mi-a dat. Pot spune că abia în semestrul al 2-lea al clasei a 11-a am aflat cum este să trăieşti cu adevărat bucuria anilor de liceu. E ultimul an pe care-l petrec alături de dumneavoastră şi de ceilalţi profesori excepţionali din acest liceu. Pot spune că deja tristeţea la gândul că voi pleca în curând mă copleşeşte. Mi-aş fi dorit să fi petrecut mai mult timp aici.
E ciudat cât de mult diferă profesorii dintr-un liceu într-altul şi cât de mult contează caracterul profesorului în viaţa unui elev. Liceul Media pentru mine a fost cu adevărat ceea ce aveam nevoie! Tot respectul!''
Au trecut doi ani şi jumătate de la această postare şi astăzi am primit un comentariu care m-a impresionat profund. Un copil minunat m-a făcut din nou să fiu mândru că sunt profesor în Colegiul Tehnic Media şi să  fiu fericit pentru faptul că am astfel de elevi. E grea viaţa de profesor, dar satisfacţiile morale, bucuriile sufleteşti sunt uriaşe. Mulţumesc, Mihaela! Mulţumesc, dragi copii!

2 comentarii:

Lilick spunea...

Intr-un guvern al blogosferei ai fost deja numit ministrul educatiei. Asta inseamna ca si pe bloguri lumea apreciaza la fel de bine activitatea ta in slujba educatiei, Daniel, nu numai in scoala. Sa te vedem peste cativa ani la investire, intr-un adevarat guvern. Dar nu cu Basescu presedinte. :)

http://transildania.wordpress.com/2010/09/17/guvernul-din-umbra-al-blogosferei/

Daniel Mălăelea spunea...

Multumesc pentru nominalizare. Fiecare dintre noi incercam sa ne facem datoria acolo unde muncim. Mai devreme sau mai tarziu va trebui sa-i inlocuim pe ,,portocalii'' si sa reparam ceea ce au stricat.