marți, 15 noiembrie 2011

Speranţa moare ultima, dar, până la urmă, moare şi ea

      Viaţa ne demonstrează că o funcţie de conducere nu este lucrul cel mai important şi că se poate trăi frumos şi demn şi făcându-ţi datoria ca un simplu salariat. Viaţa ne arată că banii sunt utili, că ei au o contribuţie la creşterea nivelului de trai şi de satisfacţie personală, dar că nu sunt condiţia esenţială pentru o existenţă normală. De prea multe ori alergăm după bani şi după funcţii şi uităm să trăim, uităm că suntem oameni. Întotdeauna am muncit mult şi, mai ales, corect şi am avut satisfacţii profesionale şi personale pe măsura muncii depuse. Niciodată nu am uitat că înainte de orice, sunt om şi că am suflet. Mă doare ceea ce văd în jurul meu şi de multe ori îmi vine să strig. Nu o fac, pentru că sunt convins că nu mă aude nimeni.
        Din ce în ce mai mulţi dintre noi dovedesc faptul că au uitat că sunt oameni. Nu ştiu dacă se va mai putea îndrepta ceva din dezastrul general care s-a produs după 1990. Şi totuşi, suntem datori să încercăm să reclădim împreună speranţa într-o societate mai bună şi mai dreaptă. Dar este necesar ca mulţi dintre aceia care vorbesc să tacă, iar cei care au condus până acum să lase locul altora. Aşa nu se mai poate! Cred că ne vom reveni foarte greu sau deloc din această criză morală. Criza economică va trece, dar mult mai gravă mi se pare criza morală. Valorile şi modelele de urmat sunt pe cale de dispariţie. Avem datoria să le conservăm şi să le valorificăm până când nu este prea târziu.

3 comentarii:

Adrian spunea...

1) Am avut la facultate o profesoara de psihologie care ne spunea: "Este adevarat ca banii n-aduc fericirea dar, daca nu ai, in mod sigur esti nefericit".
2) "dezastrul general care s-a produs după 1990"(?!). Pai, asta nu e nostalgie comunista? Sau daca "revolutia" s-a facut pentru a se distruge tara, cum se numesc revolutionarii? Sau au fost inconstienti? Sau au fost manipulati? Desigur, dezastrul general este realitate; sunt forte oculte din afara (si din interior) care il regizeaza si tare ma tem ca se va ajunge la un alt razboi mondial pentru o noua ordine mondiala (care va fi o noua ordine planetara sau galactica).

Daniel Mălăelea spunea...

Adrian, aveam 18 ani in 1989. Nu pot avea nostalgii comuniste. Manipularea este o realitate. Multi au murit fara sa stie de ce, pentru ce, pentru cine. De foarte multe ori, atunci cand scriu, scriu de pe pozitia de dascal. Nu pot sa nu ma refer si la realitatea cea mai apropiata, adica aceea din sistemul de educatie. Aici va fi mai greu sa recladim ceea ce s-a distrus.

Adrian spunea...

Am glumit cu problema nostalgiei. Ai folosit, de fapt, o comparatie implicita care este corecta. Din pacate constatam ca, prin evenimentele din dec. 89, regizorii nu au vrut scoaterea Romaniei din chingile totalitarismului ci devastarea ei (era singura tara din lume fara datorii, nu?) si incendierea(figurativ) pentru a se sterge urmele. E oare intamplator ca in fata au fost impinsi un regizor si un poet controversat?