Mă doare sufletul să văd că doar foarte puţini dintre tinerii noştri citesc. Bibliotecile sunt, din păcate, tot mai goale. În Colegiul Tehnic Media avem o bibliotecă cu săli generoase şi o ofertă de carte foarte atractivă. În ultimii ani, au fost achiziţionate mii de cărţi noi, foarte multe dintre ele fiind cărţi deosebite. Prea puţini dintre elevii noştri trec însă pragul bibliotecii pentru a alege una dintre excepţionalele cărţi aflate în rafturi.
Întotdeauna am încercat să îi stimulez pe elevii mei să citească. Pentru unii dintre ei este o grea povară aceea de a citi o carte şi de a realiza un rezumat de câteva pagini. Eu recurg de multe ori la astfel de teme, pentru că vreau să-i conving că în paginile cărţilor pot să găsească lucruri minunate. Uneori chiar am bucuria ca unii elevi să îmi spună că le-a plăcut cartea respectivă. Recunosc că, în ultima vreme, elevii sunt din ce în ce mai greu de convins să citească. E greu de înţeles faptul că sunt elevi care au ajuns în clasa a 9-a fără să citească nici măcar o carte de poveşti sau de basme. Cred că o vină imensă o au profesorii de limba şi literatura română şi de istorie din gimnaziu. Ei ar trebui să facă eforturi mai mari pentru a-i apropia pe copii de carte.
2 comentarii:
Cineva spunea: Scrieti baieti, scrieti orice, numai scrieti! Altcineva spunea: Invatati! Invatati! Invatati! Lucrurile au evoluat, fireste! Chestia cu cititul a fost un fel de tranzitie. Din fericire (sau din nefericire!?) am fost contemporani cu toate cele trei indemnuri. Tare ma tem ca lumea evoluiaza catre cu totul altceva. Catre "Planeta maimutelor"?! Brrrrr! Nu sunt catastrofist. Am spus doar ca ma tem.
Adrian, daca elevii nostri ar citi, ar avea cu siguranta o sansa. Nu pot sa inteleg cum se poate ajunge in clasa a 9-a, fara sa citesti macar o carte de basme. Cunosc multe astfel de cazuri.
Trimiteți un comentariu