Mă deranjează faptul că mulţi dintre colegii de breaslă sunt total neinteresaţi de proiectele legislative propuse de Guvernul României şi cel puţin jumătate dintre ei nu au citit nici măcar un articol din proiectul Legii Educaţiei Naţionale.
Mă deranjează faptul că atunci când le spun ceea ce urmează să se întâmple în viitorul apropiat şi aduc ca argumente prevederi din proiectele legislative aflate în discuţie sau din legile aflate deja în vigoare, mulţi dintre colegi se uită urât la mine şi au impresia că le vând gogoşi.
Mă deranjează atitudinea unor lideri de sindicat din unităţile şcolare şi chiar a unor lideri mai mari care sunt total neinformaţi, neimplicaţi, sunt rupţi complet de realitate, iar atunci când sunt organizate acţiuni de protest se dau bolnavi, intră în concediu medical, organizează tot felul de activităţi extraşcolare sau pur şi simplu le boicotează, deşi ei ar trebui să se afle mereu în prima linie.
Mă deranjează faptul că unii dintre marii noştri lideri de sindicat, atât de vizibili şi de vocali altădată, acum au dispărut complet din peisaj.
Mă deranjează faptul că deşi se apropie cu paşi uriaşi momentul declanşării grevei generale în învăţământ ,nimeni nu întreprinde niciun demers pentru ca aceasta să se desfăşoare în condiţiile prevăzute de lege.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu