Suntem tot mai săraci. Pierderea minunaţilor noştri artişti ne doare parcă mai mult decât pierderea banilor pe care ni-i fură Băsescu şi gaşca lui. Ei ne ridicau întotdeauna moralul şi ne făceau preţ de câteva ore în sala de spectacol sau în faţa televizorului să mai uităm de griji şi de necazuri.
Am plâns zilele acestea precum un copil. Mă doare sufletul că nu-l voi mai putea vedea niciodată pe scenă sau pe stradă pe Jean Constantin. Mă obişnuisem să-l văd vara în spectacolele de pe litoral. Întotdeauna mergeam la spectacolele lui, deşi ştiam pe dinafară majoritatea cupletelor sau monologurilor pe care le interpreta. Parcă nu mă săturam niciodată să-l văd, să-l ascult. De acum a devenit o amintire. Ce mare pierdere! Trecerea în nefiinţă a lui Jean Constantin este cu adevărat o mare durere pentru mine. Ticăloşiile pe care le fac nemernicii care ne conduc doar mă determină să-i urăsc. Pe ei îi voi uita repede, dar de Jean Constantin îmi va fi întotdeauna dor.
Un comentariu:
adio Ismaile, adio Patraulea :(
Trimiteți un comentariu