joi, 14 ianuarie 2010

Mihai Bravu - Colegiul Tehnic Media 3-3

Meciul a început într-un ritm bun şi Colegiul Media a reuşit să înscrie, însă golul le-a fost anulat pe motiv disciplinar şi în mai puţin de 5 minute a strîns 4 faulturi. Iulian Cazac a deschis cu adevărat scorul un minut mai tîrziu, în uralele numeroasei galerii venite din Pajura să-i susţină. Acelaşi ritm alert a predominat şi ocaziile au curs la ambele porţi, pînă cînd Mihai Bravu a egalat prin Ionuţ Niţu.

Bravu a ratat şansa să treacă în avantaj după ce portarul a apărat o lovitură liberă de la 10 metri, obţinută în urma acumulării a 6 faulturi de cei de la Media. În faza următoare, portarul de la Bravu, Florin Moldovean, a fost eliminat pentru al doilea galben şi colegii lui au trebuit să evolueze cu un om mai puţin. Egalitatea la jucătorii de pe teren s-a restabilit în cîteva secunde, după ce Marian Marin a primit şi el al doilea galben. Media a intrat cu un gol avantaj la pauză, după ce George Pavel s-a făcut remarcat în faţa porţii apărate de Lupu.

Jucătorii Colegiului Media nu s-au potolit şi au continuat să strîngă faulturi pentru formaţia lor. Bravu a replicat dur, prin Marocico, cu o torpilă de la 8 metri care s-a oprit în poarta lui Boancă. Laurenţiu Alexe nu a aşteptat prea mult şi a modificat din nou tabela pentru Media. Cele 2 galerii au redus tirul de injurii şi au continuat să îşi încurajeze, mai timid de această dată, favoriţii. Nici jucătorii nu au fost mai presus şi energia depusă în prima parte a meciului s-a resimţit în joc. Presingul colegiului Media a fost taxat pe contra-atac de Alexandru Turai, care a şutat pentru golul cu numărul 3.

Portarul celor de la Bravu le-a dat emoţii fanilor, după ce a scăpat mingea în piciorul unui atacant advers, care a ratat golul victoriei. După cel mai alert meci al zilei, Bravu şi Media au încheiat la egalitate, scor 3-3, ambele obţinînd astfel cîte un punct pentru clasamentul grupei P.

http://cupaliceelor.gsp.ro
















18 comentarii:

Anonim spunea...

cizme!

Daniel Mălăelea spunea...

Asa cizme cum sunt, sunt ai nostri. Trebuie sa fim alaturi de ei. Daca m-as fi ocupat eu de echipa castigam grupa aceasta fara probleme. Asa se intampla cand soarta acestei echipe, nu intereseaza pe cine ar trebui. Eu am inscris echipa si acum altcineva se comporta de parca echipa aceasta i-ar apartine.

Anonim spunea...

Cracanatul de cazac si alexe au mai miscat . in rest nu mai e nici unu care sa faca fata . Numarul 7 era aerian , a vazut toata tribuna . e de rau ...

Anonim spunea...

Numarul 13 ar trebui sa se lase de fotbal, sincer. Nu are ce cauta la echipa, iar pustiul de la 10-a ar trebui sa nu mai intre in teren cel putin 1 an, pana mai invata cum se da cu piciorul in minge.

Oricum ar fi, e echipa noastra si eu o sustin, insa trebuie luate masuri.

Safta George spunea...

Au fost 3 oameni pe teren.. cazac, laur si hagi.. ca in rest pauza.

Anonim spunea...

Toti se dau cu parerea si multi cred k ei ar fi jukat mai bine, ieri doar ghinionul a facut sa nu castigam meciul, si dupa parerea mea si arbitrajul ne-a fost total potrivnic .


Insa nu asta este adevarata fata a echipei...putem juca mult mai bine ..si speram cu ajutorul lui Dumnezeu sa reusim sa castigam grupa . Ar fi frumos !!


Fortza Media ! Fortza 16 !!!


Claudiu Gabriel Duta

Anonim spunea...

nu trebuia sa facetzi echipa in vacanta... nr 13 si 7 nu ar trebui sa mai joace. si dna Laura ar trebui sa plece de la echipa. mai bn era cu dv.

Daniel Mălăelea spunea...

Eu am facut echipa, am inscris-o si am obtinut viza medicala dupa ce mi s-a spus ca echipa nu va fi inscrisa. Nu am vrut sa accept aceasta situatie si m-am zbatut sa avem echipa la Polivalenta. Echipa este facut pe messenger pentru ca eram deja in vacanta. Culmea este ca unii dintre cei care au jucat prost fac parte din echipa care a jucat anul acesta la mai multe competitii.

mirea spunea...

In general fotbalul romanesc e in colaps,mai ales la nivel de liceu sa zicem.Multe talente se pierd pt suntem incapabili sa punem in aplicare un program real pt sportul romanesc.Tot respectul pt un profesor de istorie care "sufera" de boala asta si se zbate sa creeze ceva,in primul rand pt copii,asta stiu sigur.FORZZA MEDIA

Daniel Mălăelea spunea...

Mirea, iti multumesc pentru ca ai ramas alaturi de noi. Eu sunt contaminat pe viata cu acest microb care se numeste Colegiul Tehnic Media. Media este o parte din viata mea. Fac tot ce pot pentru acest liceu, pentru copiii care invata aici. De multe ori am necazuri pentru ca ma implic prea mult. Dar nu pot sa stau deoparte.

Anonim spunea...

Domnitza Laura e pe interes . Este asa domn profesor ? Ati vazut ce parsiva e ? :)) . O simpla profesoara de sport se lauda cu echipa Mediei , se crede antrenoare . Face parte din categoria Ana-Maria Prodan ... HAHA , ar trebui sa ramana la cratitza , daca se pricepe si acolo ...

Daniel Mălăelea spunea...

Marti voi fi pe banca pentru ca vreau sa castigam. Daca cineva vrea scandal, atunci sa fie scandal, numai sa ne calificam. Noi vom juca corect, fara arbitri, fara sa folosim jucatori care nu au drept de joc, asa cum mai sunt cate unii pe la alte echipe.Vreau sa fiti cat mai multi alaturi de noi. Echipa aceasta este a tuturor.Veniti sa-i incurajati pe baieti marti la ora 16.

Anonim spunea...

DAAAA . Sa fie razboi ! Sa va zic ceva , daca Laura avea o echipa tare tare de tot , se ducea singura , in genunchi sa o inscrie , dar cand a vazut ca cei din echipa sunt slabi nici nu a interesat-o pentru ca doamna LAURA e devoratoare de PERFORMANTA :> ... atat in teren cat si in afara lui :"> ! :))

Daniel Mălăelea spunea...

Ne vom califica si cu aceasta echipa. Baietii vor da totul pentru victorie. Media poate si trebuie sa fie in cele mai bune 16 echipe. Eu cred ca de la meci la meci baietii nostri vor juca tot mai bine.

Anonim spunea...

Comentati voi da ce sa intamplat cu baneru ala ca sa pisat Mihai Bravu pe voi si baneru vostru a fost tot timpu in galeria echipei mihai bravu vati facut de ras :))

Daniel Mălăelea spunea...

Ce s-a intamplat cu bannerul nostru? Am citit ca ni l-au luat ba unii, ba altii. Ce s-a intamplat si cand?

Alin Berba spunea...

Intotdeauna mi-a placut ca v-ati interesat de liceu si in special de echipa de fotbal. Meritati ca la un moment dat sa se califice echipa doar si pentru a va vedea un vis aproape implinit. Cine stie poate anul acesta. Mult succes!!!

Daniel Mălăelea spunea...

Aline, ai fost unul dintre cei mai buni fotbalisti pe care i-a avut Media. Din pacate, voi nu ati fost la fel de norocosi ca baietii de acum. Imi pare rau ca am pierdut legatura cu tine. Vreau sa-mi dai id-ul tau sau numarul de telefon ca sa discutam ca doi vechi prieteni. Te asteptam marti la 16,00 in Sala Polivalenta.