miercuri, 6 mai 2009

Nimic despre sindicat(e)

Sunt dezamăgit. Mă simt groaznic. Nu-mi vine să cred că am fost atât de naiv şi i-am crezut. Aproape că am pierdut 6 luni din viaţă. În tot acest timp am sperat şi am întreţinut speranta multor colegi că va fi bine. Îmi cer scuze tuturor. Eu plătesc şi altfel decât plătim toţi. Am greşit şi trebuie să-mi primesc pedeapsa. Şi promit că nu mai fac.
Am înţeles că eu nu pot fi Ştefan cel Mare, deşi ne-am asemăna prin înălţime. Am vrut să fac bine multora şi am sfârşit prin a-mi face mie rău. Nu merită chinul. Am şi eu o viaţă, am şi eu un copil de crescut.

Oare ce ne mai rezervă viitorul?

Să fii profesor în România de astazi nu este deloc uşor. Cred că niciodată nu au dus-o mai prost profesorii din România. Atât de multe probleme nu cred ca au avut profesorii din România în ultimii 50 de ani. Părinţii mei au fost profesori şi au reuşit să ne crească şi să ne ajute să devenim oameni pe toţi cei trei copii. Întotdeauna s-au produs schimbări în învăţământ, dar parcă nu au fost atât de multe şi atât de marcante. În fiecare zi trăim cu teama că se vor produce noi schimbări care ne vor afecta. Păstrăm din ce în ce mai puţine speranţe că viitorul va fi mai lipsit de griji pentru noi. Această crudă realitate mă face să mă gândesc din ce în ce mai mult la copilul meu.

marți, 5 mai 2009

Craiova riscă retrogradarea din cauza nesupunerii patronului ei

Ce probleme are Craiova cu actele de licenţiere pentru campionatul viitor? Păi, are, şi încă mari! Pe 31 martie, data depunerii, documentele au fost acceptate, erau în regulă. La începutul lui mai nu mai sînt! Acum o lună şi ceva Craiova n-avea datorii, acum dintr-o dată, are! Adrian Mititelu susţine că n-are. Că ar fi avut în decembrie, că ar fi mutat activele de pe o societate pe alta, dar că la data la care dosarul de licenţiere a fost înaintat, totul era în regulă. Susţine că are adeverinţe de la Fisc. Şi de la Vatican, dacă e nevoie.
Dar nu e nevoie. Federalii par impenetrabili. Ei acceptă doar acel audit făcut cu societăţi agreate de ei. Firme ale rudelor, tovarăşilor şi prietenilor, care obţin dublu cîştig. Iau bani pentru ce prestează şi dau verdictele care le convin.

Dar riscăm să ne rătăcim prin hăţişul de acte. Din cauza pădurii de hîrţoage, putem să nu mai zărim copacii. Universitatea lui Mititelu riscă toate sancţiunile din lume pentru că patronul ei are gura mare. A vorbit de rău înalţi funcţionari federali. A ajuns cu atacurile şi la Mircea Sandu, pe care l-a găsit responsabil de lacunele sistemului. Nu tace, are opinie, uneori poate e prea vocal, prea sonor, dar zice. Şi face exact ce-l taie capul, nu ce i se comandă.

O asemenea osîndă, chiar şi acoperită de lege, ar fi dureroasă. Aici nu mai e vorba de Delta Tulcea sau de masivul muntos Ceahlău-Toaca Arbitrilor. E un nume mare al fotbalului nostru, cu care se dă de pămînt, în numele unor fapte contestate. Craiova a dat fotbalişti la naţională, la lotul de tineret furnizează cam jumătate din titulari, dar n-are actele în regulă, deşi acum o lună le avea!

Ce şanse au oltenii? Probabil că dacă Mititelu apare la televizor şi laudă cîteva zeci de minute stăpînirea, hîrtiile redevin în regulă. Dacă mai şi vinde ieftin şi cîţiva jucători cui trebuie, e şi mai bine. Şi dacă are grijă să nu se califice în UEFA, să-i lase pe alţii, atunci e chiar extraordinar! Se vede clar că ăsta e un campionat pentru prieteni fideli, în care intruşii n-au ce să caute. Dacă nu credeţi, aduceţi-vă aminte ce beţe în roate i-a pus Federaţia Timişoarei la TAS!

http://blogsport.gsp.ro/buzarin


duminică, 3 mai 2009

Mihaela Gună vrea să dea în judecată sindicatele

"Mi se pare inadmisibil ca Guvernul si sindicatele sa recurga la un santaj in care copiii sa fie folositi ca masa de manevra", a acuzat Mihaela Gună, presedintele Federatiei Nationale a Asociatiilor de Parinti, precizand ca nu sustine pozitia Guvernului, dar va da in judecata sindicatele."(www.ziua.ro)

Nu am avut niciodată o părere bună despre F.N.A.P. şi despre doamna Mihaela Gună. Ultimele declaraţii făcute de dânsa, m-au enervat. Cum poate să ameninţe sindicatele că le va da în judecată, când Constituţia recunoaşte dreptul la grevă? Facem grevă pe banii noştri şi noi hotărâm când este cel mai bun moment pentru declanşarea acesteia. Întotdeauna punem mai presus interesul elevilor, dar a venit timpul să ne gândim şi la interesul nostru.
Împreună cu unii prieteni, am hotărât să punem bazele unei noi asociaţii a părinţilor. Dacă doamna Gună poate, noi de ce nu am putea? Şi noi avem copii, nu doar doamna Gună. Sunt convins că ni se vor alătura măcar profesorii care sunt şi părinţi.

sâmbătă, 2 mai 2009

Privindu-i pe Alina şi Mugurel

Urmărind astăzi o emisiune la Antena 3, la care au fost invitaţi Alina Gorghiu, deputat P.N.L. şi Mugurel Surupăceanu, deputat P.S.D., mi-am dat seama că nu suntem cu totul pierduţi şi că şansa noastră sunt chiar ei, tinerii oameni politici. Privindu-i, mi-am dat seama că soluţia cea mai bună este aceea de a-i sprijini, de a-i susţine, de a le da aripi pentru ca ei să realizeze schimbarea de sistem şi de mentalitate pe care ni le dorim. Din fericire, ei nu sunt singuri. În fiecare partid există asemenea politiceni tineri, pregătiţi, cinstiţi.
M-am bucurat să-i văd alături în emisiune pe doi dintre oamenii pe care-i consider prieteni.
Pe Mugurel Surupăceanu pot spune că îl cunosc de o viaţă. Am făcut amândoi parte din ,,familia'' Liceului Economic din Tg. Jiu. Era cu un an mai mare. Dar în tot liceul nu erau decât 8 clase de elevi, la clasa a 11-a şi la clasa a 12-a fiind câte o singură clasă, aşa că ne cunoşteam toţi foarte bine. Am fost aproape toţi băieţii buni prieteni pentru că eram foarte puţini. Într-o clasă de 36 de elevi erau cel mult 7 băieţi.
L-am revăzut pe Mugurel de foarte puţine ori, dar de fiecare dată când l-am văzut, fie şi la televizor, gândul m-a purtat spre tatăl lui, domnul Gheorghe Surupăceanu, excepţionalul nostru profesor de limba şi literatura română. Folosesc şi această ocazie pentru a-i mulţumi domnului profesor Surupăceanu pentru faptul că m-a învăţat să preţuiesc literatura poporului român. Datorită dumnealui am citit aproape toate marile creaţii ale literaturii române. Mai presus de orice, vreau să-i mulţumesc pentru faptul că dânsul m-a învăţat încă de la vârsta de 14 ani ce înseamnă să fii un bun român. Primejduindu-şi libertatea şi poate chiar viaţa, domnul profesor Surupăceanu ne-a învăţat ,,Doina'' lui Eminescu, într-o perioadă în care aceasta era interzisă. Noi primeam nota 2 dacă nu ştiam ,,Doina'' de la primul şi până la ultimul vers. Am înţeles încă de atunci că dânsul o făcea din patriotism, deşi astfel risca enorm.
La examenul de bacalaureat, pe care l-am susţinut în vara anului 1989, unul dintre subiectele la Limba şi literatura română a fost legătura dintre creaţia populară şi opera lui Mihai Eminescu sau ceva asemănător. Noi am scris şi despre ,,Doina'' lui Eminescu, iar lucrările ne-au fost depunctate. Au fost colegi care au povestit că atunci l-au văzut pe domnul profesor cu lacrimi în ochi, reproşându-şi faptul că din cauza dânsului am primit note foarte mici, iar unii chiar au fost obligaţi să susţină şi proba orală pentru a promova.
Domnul profesor Surupăceanu a fost unul dintre profesorii minunaţi care mi-au transmis dragostea faţă de această nobilă profesie. Toată viaţa nu voi uita ceea ce a făcut domnul profesor pentru noi în perioada aceea tulbure.
Alina face de acum parte din categoria prietenilor mei de suflet. Deja mă leagă de ea amintiri frumoase. Sunt convins că aşteptările mari pe care le am în legătură cu ea se vor confirma foarte repede.

E prea multă minciună, doamnă Andronescu!

Nimeni nu mai înţelege nimic. Pierdem prea mult timp străduindu-ne să ne dăm seama cine minte şi cine spune adevărul. În presă apar numeroase articole din care aflăm lucruri de multe ori incredibile. Factorii decizionali însă nu recunosc aproape nimic din informaţiile care circulă. Chiar şi atunci când dovezile sunt puse pe masă, există cineva care să spună că nu este adevărat, că sunt invenţii ale unora sau ale altora.
Din păcate, sistemul de învăţământ se confruntă cu o mare lipsă de credibilitate. Şi acest lucru este foarte periculos. Copiii noştri au nevoie să creadă în noi. Dacă le distrugem şi bruma de încredere pe care o mai au, atunci putem să considerăm că am distrus totul.
Poate Dumnezeu ne va lumina minţile şi ne va deschide inimile. Poate vom înţelege toţi că datoria noastră este să asigurăm ţării un viitor cât mai bun. Copiii noştri au nevoie de şcoli dotate corespunzător, de profesori bine pregătiţi şi motivaţi, dar în primul rînd au nevoie de adevăr.