duminică, 31 iulie 2011

Cum erau profesorii şi elevii în urmă cu 25 de ani

      La un moment dat, voi încerca să fac o analiză personală a examenului de bacalaureat din acest an şi chiar o analiză a stării actuale a învăţământului românesc. Deocamdată, încă reflectez asupra unor aspecte şi încerc să-mi dau seama dacă există şi circumstanţe atenuante pentru unele persoane cu funcţii în sistemul de învăţământ preuniversitar, care par a fi cei mai vinovaţi pentru actuala situaţie. Fără să stau prea mult să mă gândesc, pot să găsesc multe deosebiri fundamentale între situaţia de acum 25 de ani şi situaţia de astăzi, mai ales în privinţa modului de comportament al principalilor actori de pe scena educaţiei. Pentru a nu stârni reacţii ale unora care s-ar simţi vizaţi, o să dau ca exemplu profesorii pe care i-am avut la Liceul Economic din Tg-Jiu între anii 1985-1989, în marea lor majoritate excelenţi profesori de specialitate şi pedagogi. Precizez însă şi faptul că, dacă astăzi am avea mulţi astfel de profesori, nu s-ar înregistra rezultate atât de proaste la examenele naţionale. Datorită lor, eu am reuşit să obţin un rezultat foarte bun la treapta a II-a, să promovez examenul de bacalaureat, să acumulez importante cunoştinţe de cultură generală şi să-mi însuşesc valoroase  precepte morale. La fel de adevărat este şi faptul că elevii de altădată erau altfel decât elevii de astăzi, din multe puncte de vedere. În primul rând, noi aveam ambiţie şi conştientizam faptul că ştiinţa de carte este un avantaj  important în viaţă.
Iată câteva dintre lucrurile care s-au întâmplat acum 25 de ani, dar care mă impresionează şi astăzi la fel de mult:
1. Doamna profesoară de matematică Rădulea Elena, cea care mi-a fost profesoară în clasele a 9-a şi a 10-a, intra întotdeauna în clasă în momentul în care se auzea soneria şi pleca la 2-3 minute după ce se suna de ieşire, adică atunci când elevul aflat la tablă încheia de rezolvat exerciţiul. Tot dumneaei avea grijă ca, în fiecare oră, cel puţin un sfert dintre cei 36 de elevi să treacă pe la tablă, fie şi pentru 2-3 minute. Şi încă două lucruri extrem de importante: întotdeauna testele de evaluare la matematică porneau de la nota 0 şi niciodată tema pentru acasă nu cuprindea mai puţin de 10 exerciţii.
2. Doamna profesoară de matematică Bănică Maria, cea care ne-a învăţat în clasa a 12-a, când pentru mine a fost prea târziu, lipsurile acumulate în clasa a 11-a, când o singură elevă a fost oră de oră la tablă, fiind irecuperabile, organiza în fiecare săptămănă ore de consultaţii, iar tezele trimestriale erau adevărate probe ale examenului de bacalaureat, pentru că le susţineam în amfiteatru, în condiţii asemănătoare cu acelea de la examen şi cu subiecte date în anii anteriori.
3. Domnul profesor de economie politică şi filosofie, materie de specialitate, Gogonea Vasile părăsea sala de clasă la câteva minute bune după ce se suna de ieşire, uneori chiar când se suna de intrare, adică doar atunci când termina de predat lecţiile sale interesante. Deşi aveam în caiete pagini întregi la fiecare lecţie, noi învăţam întotdeauna şi din carte, iar cea mai mare notă şi medie, 8,00, o obţineau două colege care veneau în fiecare an cu menţiune de la faza naţională a olimpiadei de specialitate.
4. Domnul profesor de limba şi literatura română Surupăceanu Gheorghe avea pretenţia, foarte întemeiată, ca noi, absolut toţi, să citim toate operele pe care le studiam. Întotdeauna existau câţiva elevi care nu citeau poezia, nuvela, drama, romanul respectiv, dar mereu unii dintre ei plăteau cu nota 2,00 pentru acest lucru.
5. La absolut toate materiile, fie că era biologia, predată de domnul Negrea Constantin, limba rusă, predată de domnul Jianu Gheorghe, limba franceză, predată de doamna dirigintă Neguleasa Ileana, merceologia, predată de doamna Silvia Vasiloiu, chimia, predată de domnul Mierlă Ion, fizica predată de doamna Hoban Maria trebuia să învăţăm, chiar dacă nu erau discipline de examen, măcar pentru faptul că ne era ruşine de aceşti oameni deosebiţi, care erau foarte corecţi faţă de noi. Aveam efectiv sentimentul că îşi fac cu prisosinţă datoria şi că pun mult suflet în munca pe care o depun.
6. Niciodată, în cei 4 ani de liceu, nu am dat niciunui profesor, niciun cadou, cu nicio ocazie, cu excepţia câtorva buchete de flori, pe care le-am dăruit, în nume personal, din tot sufletul, dirigintei mele, minunata doamnă Neguleasa Ileana.
7. Niciodată, în cei 4 ani de liceu, nu am avut mai mult de 5 absenţe nemotivate pe trimestru şi nicio scutire medicală, deşi uneori chiar mă îmbolnăveam. Dar, pentru nimic în lume, nu vroiam să lipsesc de la ore şi, de aceea, mergeam la liceu chiar şi atunci când eram răcit.
8. Chiar şi atunci când nu mai învăţam pentru a fi printre primii din clasă, în clasele a 11-a şi a 12-a, am citit foarte mult pentru sufletul meu. Tot timpul liber îl petreceam citind şi făcând sport. Întotdeauna am căutat, în anii de liceu, să acumulez cât mai multe informaţii, competenţe, abilităţi, care ştiam că îmi vor folosi în viaţă.
9. Profesorii noştri erau foarte buni prieteni între ei. Noi ştiam că ei sunt, în marea lor majoritate, o familie şi că formează o echipă. De la ei am învăţat ce înseamnă prietenia la locul de muncă, respectul, colegialitatea, spiritul de echipă.



     

4 comentarii:

Anonim spunea...

sincer va spun domnule profesor,ca imi pare rau ca nu am absolvit macar scoala generala inainte de '89.astazi in invatamantul romanesc o proportie foarte mica dintre elevi se comporta in modul in care dumneavoastra ati facut-o!viorel p.

Anonim spunea...

Va spun sincer domnule profesor,ca regret faptul ca nu am absolvit macar scoala generala inainte de '89.Astazi foarte putini elevi se raporteaza normal la institutia numita SCOALA.Parerea mea este ca totul are doua cauze majore:lipsa timpului alocat de parinti pentru copiii lor si societatea in care traim.

Anonim spunea...

Intr-adevar,e minunat sa ai profesori de la care ai ce invata,dar din pacate,incetul cu incetul,acestia incep sa dispara...Foarte putini profesori mai stiu,in ziua de azi cum sa-i faca pe elevi sa invete.Putini sunt cei care inteleg ca este nevoie de exigenta,dar si de o comunicare buna cu elevii.
De ce multi profesorii sunt asa darnici la note?De ce nu se gandesc ca nu-i fac niciun bine elevului prin aceasta atitudine?Mi-aduc aminte cu drag ce fericita eram cand obtineam nota 7(nota maxima la dna prof.d lb rom)in cls a 10-a.Acelea erau adevaratele bucurii si multumiri sufletesti,nu notele obtinute " pe ochi frumosi ".
De ce temele pentru acasa au devenit optionale?Am terminat clasa a 12-a si privesc in urma si-mi dau seama ca multora dintre profesori chiar nu le pasa de elevi...Intr-un an de zile n-am primit nicio tema la matematica,iar la romana am primit ca tema numai lucruri care nu-mi sunt de folos.In semestrul 2,mi-a fost dat sa citesc "Morometii",insa profesoara nici macar nu s-a deranjat sa ne intrebe daca am citit...Din aceasta cauza,elevii din ziua de azi nu reusesc sa citeasca corect,nu au habar de literatura,nu au habar ne nimic,nimeni nu-i mai indeamna sa deschida o carte,sa citeasca ceva....
Pacat de putinii profesori buni care mai exista in invatamant si de generatiile de elevi,fara viitor,pt ca efectiv...asta sunt.[Mihaela P.]

Adrian spunea...

Cred ca nu este greu de inteles. In dec. '89, romanii au vrut sa fie revolutie dar s-au inselat. A fost razboi impotriva Romaniei. Pentru distrugerea Romaniei. Priviti in jur. Industria este distrusa. Agricultura este distrusa. Caile ferate sunt distruse. Peste toate acestea, niste capuse care mai sug ceea ce se mai poate suge. Sa fim mandri ca totusi invatamantul a fost ultimul sector distrus?! Desi s-a incercat chiar de la inceputul anului 1990. Adica, sa ne felicitam ca am rezistat pana acum?!