vineri, 6 august 2010

Unde ne sunt voluntarii?

Majoritatea membrilor Organizaţiei Cadrelor Didactice-PNL Sector 5 participă în perioada 4-25 august la campania PNL Bucureşti ,,Noi facem economie''. Ţin să le mulţumesc colegilor mei pentru implicarea în această campanie şi pentru seriozitatea manifestată în desfăşurarea acţiunilor anterioare. Nu pot însă să nu ridic problema lipsei acute a voluntarilor care să sprijine desfăşurarea acţiunilor de partid, dar şi a acţiunilor culturale, sportive, civice. Mă surprinde neplăcut absenţa tinerilor. Din ce în ce mai mult, tinerii condiţionează participarea la acţiuni de plata serviciilor prestate.
Este atâta nevoie în societatea românească de implicare, de voluntariat, dar cei care aleg să se implice sunt tot mai puţini. Din nefericire, cei care au condus România în ultimii 20 de ani i-au făcut pe copiii noştri să înţeleagă faptul că doar banii sunt importanţi. Eu consider că banii au rolul lor, dar este important să ne păstrăm sufletul, să ne păstrăm omenia, să ştim să dăruim şi să fim aproape de aceia care sunt în nevoie.

5 comentarii:

stefania spunea...

Din pacate, oamenii nu inteleg ca stă numai în mâinile nostre să ne schimbăm viitorul.Majoritatea stau pe margine indiferenti sau isi dau cu presupusul fara o informare suficienta.Altii sunt scarbiti de clasa politica si nu inteleg ca trebuie sa insistam sa-i gasim pe cei care ne-ar putea reprezenta mai bine interesele.Mai intalnim omenia doar in situatii foarte grave,in rest ne intereseaza doar confortul nostru chiar daca este in detrimentul celor din jur.

Anonim spunea...

Poti sa fii voluntar pe ... stomacul gol ?

Daniel Mălăelea spunea...

Da.

Anonim spunea...

Va felicit pentru curaj. Sincer, eu nu pot.

Fernando Marcu spunea...

Da,poti fi voluntar pe stomacul gol.Bravo domnule Malaelea.Desi nu prea aveti o parere buna despre mine...