Vacanţa este aproape de sfârşit. Ne pregătim pentru începutul unui nou an şcolar. Deşi sunt dezamăgit de situaţia salarială actuală şi de norii negri care plutesc peste învăţământul românesc, am datoria să merg înainte şi să mă gândesc la viitor. Întotdeauna am emoţii la începutul unui nou an şcolar. Este emoţia revederii cu elevii actuali, cu foştii elevi care nu ne-au uitat şi emoţia primei întâlnirii cu elevii de clasa a 9-a. Întotdeazuna am multe planuri la începutul anului şcolar. Mă gândesc la continuarea proiectelor vechi care au avut succes şi la noi activităţi pe care să le desfăşor împreună cu elevii mei.
În noul an şcolar vreau să continuăm activitatea cercului de istorie ,,Nemuritorii'' şi să reuşim să organizăm câteva excursii la obiective istorice din ţară, mă gândesc să organizăm cât mai multe activităţi sportive, sper să reuşesc să aduc în mijlocul elevilor câţiva artişti, sportivi, jurnalişti şi politicieni care să le vorbească despre viaţă, şcoală, adolescenţă, iubire. Eu am multe proiecte pe care vreau să le realizez împreună cu voi. Voi ce propuneri aveţi?
5 comentarii:
Sunt atatea lucruri frumoase in viata. Imi amintesc cand eram in liceu si discutam despre carti, muzica, filme, ne certam pe istorie sau fizica, eram atat de entuziasti in tot ce faceam.
La 15 ani dupa, fostii mei colegi au un singur subiect de discutie: lipsa de speranta si orizont.
Si tot procesul asta depierdere al sperantei s-a desfasurat in 3 ani.
Suntem datori ca generatiile urmatoare sa nu treaca prin asa ceva.
Felicitari pentru ceea ce faceti!
Daniele mi-ai ramas dator. Nu m-ai adaugat in lista ta. Sa-mi trimiti si mie un mesaj cu mailul tau.
Pa si un an nou scolar fara probleme.
Imi doresc mai multe excursii...au trecut 2 ani de cand va cunosc ..si nu am avut placerea decat odata sa merg intr'o excursie cu dumneavoastra!Mai sunt 2 ani..si nu vreau sa treaca lafel de repede.. sa nu stiu cu ce amintiri extra'scolare am ramas !Intotdeauna va ganditi la copii :) ! Un profesor care isi iubeste meseria..si o face cu drag indiferent de situatia ''murdara'' din jur, merge inainte zambind la o zi mai buna !Sper ca invatamantul sa se schimbe in tara asta , si sa fie apreciati oamenii care trebuie si care ajuta tara cu folos !
Chrysrthyan, am terminat liceul acum 21 de ani. Nu voi putea uita niciodata anii de liceu. Au fost cei mai minunati ani din viata mea. Cred ca de aceea am si dorit sa devin profesor de liceu. Mi-am inchinat viata adolescentilor, dupa modelul pe care l-am avut de la minunatii mei profesori de la Liceul Economic din Tg Jiu. I-am reintalnit pe fostii colegi anul trecut. Sunt in tara cu o singura eceptie si nu se gandesc sa plece. Incercam toti sa supravietuim si asteptam vremuri mai bune.
Ionel, am rezolvat cu lista. Raman dator o bere. Astept sa colaboram mai mult si poate ne vedem si in afara Comisiei de Educatie.
In cei doi ani care au mai ramas vreau sa incercam impreuna sa fie si mai frumos. Depinde doar de noi( eu si cei 26 de elevi care formeaza colectivul clasei a 11-a A)
Trimiteți un comentariu