joi, 19 august 2010

Am uitat să fim oameni

Întotdeauna am preţuit prietenia, deşi nu am avut parte de prea mulţi prieteni. Întotdeauna am apreciat oamenii corecţi, cinstiţi, demni, deşi, mai ales în aceste vremuri, ei sunt din ce în ce mai rari. Nu putem fi perfecţi, dar putem să ne străduim ca în fiecare zi să fim mai buni, mai iertători, mai corecţi decât în ziua precedentă şi astfel să fim mai aproape de Dumnezeu. 
În ultima perioadă de timp am tot avut probleme şi, de fiecare dată, am putut să mă conving de faptul că suntem în puterea lui Dumnezeu şi EL este cel care ne ne oferă aproape totul. Fără sănătate, fără noroc, suntem mici sau nu mai suntem deloc. Tot mai mult mă conving de faptul că mulţi dintre semenii noştri parcă şi-au întors faţa de la Dumnezeu. Sunt prea multe nenorocirile pe care le săvârşesc semenii noştri. Prea mulţi dintre noi parcă au uitat că sunt oameni. Poate că şi de aceea avem viaţa aceasta grea şi conducătorii aceştia nepricepuţi.  Cred că multe dintre patimile noastre vin de la acel decembrie însângerat de acum 20 de ani. Avem puterea să mergem înainte şi să îndreptăm ceea ce am stricat?

3 comentarii:

Costi spunea...

Motto: ''Sa tinem in noi un moment de reculegere si-n suflet sa ne ploua lacrimi amare pentru durerea semenilor nostri". - Ionel MUSCALU

Si daca in ierni zapada nu are nicio miza,
Pasunile strivind si pestii de la rau,
O tara nu-i in ape, in cer si nici in grija,
Ci-n singura putere, deasupra mult de rau.

Obosit, gandind ca mine, cazand astazi din picioare,
Omorandu-ti astazi gandul, vrei sa strigi cu disperare,
Fiindca ai Lacrima pe fata, ochiul catre Dumnezeu,
Tu, prieten bun, desigur, simti la fel cum simt si eu,

Ei nu pot sa salte diguri la inecuri si-ntre spaime,
Ei ne ard acum copiii,aruncand cu ploi pe drame,
Cand tu iesi incet din glodul si pe malul revarsat,
Nu Speranta o vad in tine, tragedia n-am uitat!

Doamne, ei nu au dreptate! fie vrerile spurcate,
Caci nu si-au ajutat fratii, nici copiii cei firavi,
Doamne, trimite-le pace, ca sa aiba sanatate
Macar lor, batranii care inca vor sa fie bravi!

Bodoganind incet, plangand cu voce tare,
Cu ape tulburi, repezi , infipte pana-n soare,
O ceapa si o coaja chiar de mai au prin case,
Cutreiera prin balti, puhoi de suflet arse.

Ei inca vad in Tine al ranilor raspuns,
Dar cum sa inteleaga al sufletului plans,
Cand si-au pierdut copiii, rapusi de nepasare,
Urata, inumana? Pe rani ei au doar sare!

Si-atunci incet zavoare de ape se deschid,
Sa rupa nesimtirea si prea sinistrul zid,
Care ne inconjoara cu morti si cu nevoi,
Cand ai de sus uitara de grija pentru noi!

Si daca-n ierni zapada nu are nicio miza,
Ea are primavara, cand umfla si-un parau,
De-aceea voi va temeti de verile de criza,
Ce izbucnesc in toamne, strivind rau de pe rau!

constanta.felicia spunea...

Cate dreptate ai!Ma bucur ca am avut dreaptate cand in orice situaitie am aparat acest neam din care ma trag si am spus in orice situatie ca ca "poporul roman este un popor al credintei in dumnezeu,un popor al incelepciunii,al iubirii,al dragostei fata de cel umilit si impilat de cei care nu ne rperzinta,al iertarii,si al sperantei ca atunci cand nu ne vom mai astepta , va veni ZIUA ADEVARULUI.

Daniel Mălăelea spunea...

Frumos. Si aceste versuri sunt frumoase:
,,Să crezi când alţii te înşală,
Să te ridici când alţii te doboară,
Să râzi chiar dacă sufletul îţi plânge.
Aceasta-i arta de a învinge.''
Trebuie să mergem înainte, oricât ar fi de greu. Este o datorie.