luni, 10 septembrie 2012

A fost o vară fierbinte

     Au trecut 2 luni. Pentru mine, a fost o vară de foc. Parcă ieri păşeam timorat pe scările ISMB şi intram în celebra cameră 13, pentru a-l înlocui în funcţie pe stimatul inspector Nuţu. Sunt, totuşi, 2 luni în care am muncit mult şi am învăţat multe lucruri. Acum pot spune că m-am obişnuit cu noua activitate pe care o desfăşor şi că munca mea este utilă sistemului de învăţământ bucureştean. În fiecare zi, mă implic în rezolvarea a numeroase probleme şi învăţ câte ceva de la colegi, de la oamenii care solicită rezolvarea a tot felul de probleme. Mereu reuşesc să rezolv problemele oamenilor care vin să-şi spună nemulţumirile acumulate. Eu ştiu că sunt acolo pentru a-i ajuta pe copii, pe părinţi şi pe profesori. Sufleteşte, eu sunt alături de toţi aceştia şi fac tot ceea ce pot pentru ca tuturor să le fie mai bine. Sper ca trecerea mea prin ISMB să lase urme în sufletele oamenilor care mi-au solicitat sprijinul. Întotdeauna îmi voi face datoria faţă de şcoala românească şi voi căuta să aduc o rază de speranţă în sufletele colegilor din sistem. Pe toţi îi rog să aibă încredere în noua echipă de conducere din ISMB şi să se implice alături de noi. Împreună putem reconstrui sistemul de învăţământ bucureştean.

8 comentarii:

Adrian spunea...

Cred ca sunteti constient de faptul ca si de activitatea dvs. si a intregii echipe de la ISMB, de modul in care sunt multumiti copiii, parintii, profesorii depinde votul bucurestenilor la alegerile generale din 9 dec. a.c. Si sper, ca dupa alegerile generale (dupa ce veti avea puterea consolidata), sa nu faceti ce a facut ciuma portocalie. Mult succes in continuare!
P.s. Un reporter de la Romania Actualitati a dezvaluit si ce functie aveti la ISMB si cate ceva din ceeace faceti fara sa spuna ca citeaza din "fisa postului".

Daniel Mălăelea spunea...

Am dat un interviu la acest post de radio, dar nu am urmarit sa vad ce au dat. Ce spunea reporterul?

Adrian spunea...

Nu am apucat sa ascult interviul. Am auzit doar finalul in care reporterul a spus si cu cine a discutat (inclusiv functia). Finalul din postarea anterioara face aluzie la un raspuns pe care mi l-ati dat in 23 iulie.

Alexandru spunea...

Pacat domnule ca ati devenit politician.Va prindea mult mai bine sindicalist.
Ultima propozitit mi se pare de-a dreptul populista.Cunoasteti termenul?

Daniel Mălăelea spunea...

Nu.

Anonim spunea...

Cum pot avea incredere in oameni care iau decizii bazandu-se nu pe ceea ce cunosc personal, ci pe ceea ce li se furnizeaza, ca si informatii. Ar trebui sa mergeti din scoala in scoala, sa cunoasteti corpul profesoral si nu doar liderii formali,cu care intrati de obicei in contact. Si daca la nivel de inspectorat este nevoie poate si de politica, la nivelul unitatilor de invatamant este nevoie doar de competenta si profesionalism.

Mihai Ropota spunea...

Profesionalismul este tot mai scazut in invatamant din mai multe motive. Primul este nivelul de salarizare, apoi hartogaraia inutila, nivelul elevilor si presiunile din diferite parti. Daca salarizarea ar fi alta si ai avea si o baza materiala satisfacatoare cred ca ar fi mai multi profesori ok. In ceea ce ma priveste, nu ma mai simt motivat sa raman in sistem. Dle Malaelea poate va voi explica detaliat astea, candva.

Daniel Mălăelea spunea...

Va astept. Mi-ar placea sa purtam o discutie cu toate cartile pe masa. Mie imi pasa si nu am nimic de ascuns.